COVID-19. Ileana Badiu, mesaj public în calitate de soție de medic: „Nu vă duceți la spital mințindu-i că…”
Ileana Badiu a publicat azi-dimineață un mesaj prin care îi îndeamnă pe români să stea acasă, pe cât posibil, pentru a evita răspândirea virusului COVID-19.
„Este ora 7 ca în fiecare zi, soțul meu chirurg cardio vascular pleacă la spital, nu, nu poate lucra de acasă, nici acum și niciodată. Este medic și meseria lui este aceea de a salva vieți. Al lui și al tururor medicilor pe care de multe ori, fără justificare, fără să știți îi denigrați.
Acum, în perioada asta pe care o trăim, în loc să-i aplaudați din căldura caselor voastre, mai degrabă vă rugăm noi, toți cei care în familie avem un medic, să-i protejați, să nu vă duceți la spital mințindu-i că n-ați intrat în contact cu cineva care ar putea fi contaminat, să le spuneți adevărul, pentru că acum și tot timpul când vine vorba despre sănătatea voastră, ei sunt singurii care în mod real vă pot ajuta! În timp ce ei își fac datoria, noi ceilalți haideți să încercăm să-i ajutăm ascultându-le îndemnul de a #staincasa”, a scris Ileana Badiu pe Instagram.
Fosta vedetă TV s-a născut la 11 august 1974, în București, într-o familie cu tatăl medic. În 2008, ea s-a căsătorit cu medicul Cătălin Badiu, după ce a avut un mariaj de trei ani cu Dinu Pescariu. Împreună cu Cătălin Badiu are un băiat.
Ileana Badiu a avut o viață plină cu suișuri și coborâșuri și a trecut prin câteva depresii crunte.
Primul episod de depresie l-a avut când tatăl ei a fost diagnosticat cu leucemie acută, pierzându-l pe când ea avea 22 de ani.
„Am pierdut o afacere, o căsnicie, câteva sarcini în lună avansată, am stat în spital bolnavă, am fost surmenată, am îngrijit rude bolnave sau am avut depresii postantale – pe scurt, situații de viață care destabilizează și care produc depresii chiar și celor foarte puternici”, a mărturisit, la un moment dat, IleanA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.