Delicte

Update. BRAȘOV. Coliziunea în lanț de pe Vlahuță a duhnit a alcool

 

Unul dintre cei trei șoferi implicați în coliziunea în lanț de aseară, din jurul orelor 21.00, de pe Bulevardul Alexandru Vlahuță din municipiul Brașov, era în stare avansată de ebrietate, după cum au constatat polițiștii.

„La data de 23 decembrie, în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au fost sesizați prin apel unic 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale, în care au fost implicate 3 autovehicule, pe bld. Alexandru Vlahuță din mun. Brașov, jud. Brașov. Procedându-se la testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, pentru unul dintre cei trei conducători auto rezultatul a fost 1,24 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, instrumentat sub coordonarea unui procuror.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Incident rutier între trei autovehicule, la ITC


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button