Economic

BRAŞOV. Bogăţie vs. sărăcie. Salariile mari sunt concentrate în judeţele cu multe multinaționale

 

Salariile mari sunt concentrate în judeţele în care există multe multinaționale, relevă o analiză realizată de Profit.ro.

Practic, în aceste judeţe, printre care se află şi Braşovul, sunt cele mai mari salarii din țară, economia se dezvoltă, iar numărul de salariați este suficient de mare încât ponderea celor care lucrează în sectorul public să fie redusă, sub media națională de 24%. În schimb, judeţele sărace atrag puţine companii mari şi se prezintă mult mai slab la salariul mediu net, la PIB/locuitor și au ponderi foarte ridicate ale angajaților în sectorul public.

„București, care concentrează 1.184 de mari companii, domină în ce privește salariile, cu 3.684 lei mediu net anul trecut, cu mult peste media națională de 2.655 lei. În Top 10 după salarii, dintre județele cu cele mai multe companii mari sunt și Cluj, Timiș, Ilfov, Brașov, Sibiu, Argeș și Prahova. Doar Iași, pe 7, și Mureș, pe 10, intră în Top 10 salarii fără să fie în Top 10 număr de companii mari”, se arată în analiză.

Braşovul are 98 de companii mari, un salariu mediu net de 2.680 de lei, un PIB/locuitor de 12.088 de euro, un număr total de 172.326 de angajaţi, dintre care 32.536 în sectorul public şi o pondere a salariaţilor din sectorul public în totalul angajaţilor de 18,88%.

„De altfel, județele cu cele mai multe companii mari au un sector privat bine dezvoltat, iar numărul de locuri de muncă în sectorul public are o pondere în total angajați sub media națională. Cel mai bine la acest capitol stau Ilfov (12,3%, dar pentru care multe din funcțiile de reședință de județ sunt îndeplinite de București), Timiș (18,8%), Brașov (18,9%), Bihor (19,3%), Sibiu (19,85%) și București (20,6%)”, menţionează analiza.

Județele care au puține companii mari sunt, însă, în frunte la ponderea angajaților în sectorul public: Gorj, Vaslui, Giurgiu, Mehedinți, Dolj, Vrancea și Caraș Severin.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button