Moșii de toamnă. De ce și cum trebuie să ținem această zi

În tradiția ortodoxă, sunt mai multe sărbători de pomenire a morților pe an. Și ori de câte ori un credincios simte nevoia să-i pomenească pe cei dragi trecuți la cele veșnice poate să facă asta într-o slujbă de pomenire. În zonele în care ortodocșii au trăit alături de catolici, așa cum se întâmplă în Ardeal, credincioșii s-au influențat însă reciproc și au ajuns să țină obiceiurile împreună, cum ar fi 1 noiembrie, Ziua Morţilor sau Luminaţia. Dar la ortodocşi, prima sâmbătă din noiembrie este o „zi a morților”, Sâmbăta morților sau Moșii de toamnă, în care se face pomenirea celor „adormiți”, cum îi numește Biserica Ortodoxă. Cuvântul „moşi” vine de la „strămoşi”, şi se referă la persoanele trecute la cele veşnice. Cu apelativul „moşi” sunt numiţi nu doar morţii, ci şi principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum şi pomenile făcute pentru ei. Practic, întreaga Liturghie de sâmbătă le este dedicată, acolo unde fiecare credincios scrie un pomelnic cu numele adormiților săi, iar preotul le citește pe toate, exact în timpul Liturghiei.
Tradiția spune că oamenii trebuie să meargă la Liturghie curați și în haine de sărbătoare, iar femeile să aibă capul acoperit. În această zi nu ai voie să speli haine, să faci curat în gospodărie sau să faci alte munci. Sâmbăta Morților este dedicată rugăciunii pentru sufletele celor adormiți. Se spune că această zi trebuie începută din zori pentru a participa la Sfânta Liturghie, slujbă ce are loc înaintea celei de pomenire a celor adormiți.

Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos. Atât la țară cât și la oraș, gospodinele pregătesc colivă, colaci și bucate și le duc la biserică, pentru a fi sfințite și apoi date de pomană de sufletul celor „adormiți în nădejdea Învierii”. Toate alimentele oferite se spune că se dau de fapt celor adormiți, de aceea se dă de pomană de obicei ceea ce le plăcea să mănânce. Împreună cu pomenile, se scrie și un pomelnic, unde se trec numele celor adormiți din familie. Există obiceiul să se ofere și farfurii (cu totul) pline cu mâncare, preferabil caldă, fiindcă este bine să iasă „aburi”. Pe vremuri, la țară se dădeau străchini frumoase de lut, acoperite de prosoape țesute în casă de mâna gospodinei.
Pentru că nu știm dacă cei morți se află în rai sau în iad, ne rugăm pentru toți în aceeași măsură.

Nu-i plângem, le arătăm că nu i-am uitat

Moșii de iarnă nu sunt o zi în care să ne plângem morții, ci o zi în care îi pomenim și le arătăm că nu i-am uitat. Aceasta este în esență pomenirea morților, conștiința că pe de-o parte avem obligația să nu-i uităm, să-i amintim sau să-i pomenim, iar pe altă parte conștiința că ei de acolo de unde sunt veghează asupra noastră. „Rugăciunea pentru cei morți este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim și facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei in Hristos, Care este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruință asupra înstrăinării și lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferență între cei vii și cei morți. El este Viața si această Viață este lumina omului. Iubindu-l pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii si motivația pentru care se săvârșesc rugăciuni pentru cei adormiți”, spunea marele teolog convertit la Ortodoxie Alexandre Schmemann.

Citiți și:

Ziua Morților – Luminația este de fapt pe 2 noiembrie