Cultură

BRAȘOV. Muzică, dans, voie bună și tradiții în Piaţa Sfatului

 

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Obiceiuri Tradiţionale „Cununa” aduce în inima cetății obiceiuri populare ale comunităților etnice brașovene. „Dacă primele ediţii ale festivalului au fost consacrate obiceiurilor de muncă, de nuntă sau celor specifice comunităţilor etnice din ţara noastră, anul acesta, evenimentul îşi propune să contribuie la valorificarea şi promovarea obiceiurilor tradiţionale de peste an şi a celor din viaţa omului, atât ale românilor, cât şi ale minorităţilor”, a precizat Adrian Văluşescu, șef Serviciul Cultură Tradiţională, din cadrul Centrului Cultural Reduta.

Astfel, ediţia a IV-a a „Cununei” va aduce astăzi, de la ora 15.00, în Piaţa Sfatului obiceiul Căluşului oltenesc, Boriţa (obicei reprezentativ al comunităţii ceangăieşti din satele săcelene şi care se desfăşoară în perioada sărbătorilor de iarnă), precum şi secvenţe din obiceiul de nuntă al românilor şi al comunităţii greceşti. De asemenea, un obicei înscris în categoria riturilor de trecere, de la adolescenţă la maturitate, va fi prezentat de ansamblul din Belin, în timp ce Ansamblul Zestrea Săceleană va aduce publicului cântece specifice mocanilor săceleni.

Vor participa la eveniment Ansamblul Muguraş, din localitatea Optaşi Măgura, judeţul Olt, Ansamblul Kék Virág, din localitatea Belin, judeţul Covasna, dar şi ansambluri din judeţul nostru: Zestrea Săceleană din Săcele, Boriţaşii, din Purcăreni, Măgura, din Codlea, Ansamblul de dansuri greceşti Ermis din Braşov, Ansamblul de dansuri germane Korona şi Orchestra Die Burzenland Party Band, din Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button