Cultură

ISTORIA BRAȘOVULUI. Știți unde este și cum i se spune?

  • lavalici.jpg
 

Până prin secolul al XIV-lea, Brașovul se întindea aproximativ între Șirul Beethoven de astăzi (unde exista o veche poartă înlocuită apoi de Poarta Ecaterinei), Biserica Sf. Maria (denumită Biserica Neagră după marele incendiu din 1689 și ridicată pe locul unei vechi biserici romanice) și piața devenită apoi a Sfatului. Ulterior, orașul s-a extins până la Ulița Călugărițelor (actuala stradă Michael Weiss), iar pe la 1600 limita zidurilor se situa unde este astăzi clădirea Rectoratului și a Hotelului Aro. Orașul fortificat se numea Die Innere Stadt (sau „orașul dinăuntru”), iar în afara zidurilor existau suburbiile.

O asemenea suburbie („suburbiu”) era Die Altstadt (Brașovul vechi, Brașovechi), unde există una dintre cele mai vechi străzi din oraș: Die Langgasse (strada Lungă), care unește Die Innere Stadt cu Biserica Sf. Bartolomeu, prima ridicată de sași, înainte de a se muta în fortificația naturală dintre Tâmpa și Dealul Warthe.

Imaginea pe care v-am invitat s-o recunoașteți se află pe această stradă, la intersecția cu str. De Mijloc, fiind cunoscută, îndeosebi de brașovenii din zonă, sub vechea denumire „La Valici”. Este, de fapt, românizarea numelui negustorului Fritz Wallitsch, care a avut prăvălia și casa de locuit în clădirea de la bifurcație. Ulterior, prăvălia a trecut prin alte mâini, dar vechea denumire s-a păstrat în memoria colectivă. În perioada comunistă, aici funcționa singurul magazin alimentar din zonă.

(credit foto 1: dspace.bcucluj.ro

credit foto 2facebook.com/TramvaiulGalben/


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button