BRAȘOV. Membrii familiei Mureșianu „conversează” pe Whatsapp
Cum ar fi arătat conversaţiile membrilor familiei Mureşianu dacă acestea ar fi avut loc cu ajutorul tehnologiei moderne şi nu prin intermediul scrisorilor purtate de diligenţele poștale? Răspunsul îl puteţi afla la Muzeul „Casa Mureşenilor”, unde managerul, dr. în istorie Valer Rus, a avut ideea transpunerii scrisorilor în formatul digital şi a implementat proiectul „Istorii 1877 Stories”.
„Ne-am propus să spunem povestea anului 1877 aşa cum ar spune-o un om în ziua de astăzi, în anul 2019. Ştim destul de multe din acel an, avem, practic, cea mai bogată corespondenţă dintre membrii familiei Mureşianu din anul 1877, iar acestea sunt dublate de ştirile anului din Gazeta Transilvaniei”, a explicat directorul muzeului, Valer Rus.
Ideea a fost transpusă în viaţă de specialistul în IT, Ciprian Branea, deja un vechi colaborator al muzeului. „Whatsapp-ul a fost recreat prin programare, pe baza textelor care au fost furnizate de către muzeografii de la Casa Mureşenilor. Ulterior, tot content-ul a fost montat într-un film, ca să poată fi afişat în Look pe pereţii muzeului”, a descris Ciprian Branea procesul prin care scrisorile Mureşenilor au ajuns de pe hârtie pe pereţii muzeului. Pentru ca o parte a conversaţiilor dintre Mureşeni să ajungă pe pereţii muzeului, Marinela Barna a citit sute de scrisori şi documente scrise timp de un an de celebra familie.
Într-una dintre încăperile muzeului o hologramă vorbeşte despre anul 1877. O elevă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” Braşov a fost modelul şi vocea hologramei şi le-a dezvăluit muzeografilor care sunt aplicaţiile cel mai des utilizate de colegii şi prietenii săi. „În hologramă prezint despre ce este vorba în proiect şi le spun despre haştag, despre haştag Casa Mureşenilor, haştag Istorii 1877 Stories, bazate pe acest proiect”, spune eleva Georgiana Zamfir. Efortul a fost unul foarte mare, rezultatul este pe măsură şi face muzeul extrem de atractiv şi pentru tinerii interesaţi de noile tehnologii. Astfel, istoria Braşovului ajunge să fie cunoscută mai bine şi de generaţiile care vin. Expoziţia va rămâne la Muzeul Casa Mureşenilor până în martie 2020.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.