Sărbătoare cu post aspru și cu multe interdicții astăzi

Creștinii din cultele istorice îl prăznuiesc din nou, astăzi, pe Sf. Ioan Botezătorul, sărbătoarea fiind întâmpinată cu post și rugăciune, în amintirea celui mai aspru postitor și zelos propovăduitor al credinței. Aceasta se numără printre sărbătorile comune ortodocşilor şi romano-catolicilor. Credincioşii sunt îndemnaţi ca, în această zi, să postească şi să mediteze la modelul de viaţă şi virtute care rămâne Sf. Ioan Botezătorul. Prăznuită în Biserica Ortodoxă drept „Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul”, aceasta este una dintre cele mai importante sărbători, dintre cele şase de peste an, consacrate Sfântului Ioan, cel identificat de profeţiile mesianice drept „Înaintemergătorul Domnului” şi devenit Botezătorul Mântuitorului şi unul dintre cei mai străluciţi sfinţi ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Este ultimul praznic important, cu care se încheie anul liturgic în Biserica Ortodoxă. Tatăl său, Zaharia, era slujitor al Templului, iar mama sa, Elisabeta, era verişoara Maicii Domnului. Naşterea Sfântului Ioan a fost în strânsă legătură cu Mântuitorul Hristos şi a fost deopotrivă un eveniment miraculos, anticipat ca atare de Arhanghelul Gavriil. În jurul anului 27 după Hristos, Sf. Ioan şi-a început misiunea de propăvăduire şi botezare la râul Iordan, atrăgând mulţi discipoli prin austeritatea vieţii lui, stilul de predicare, mesajul profund şi radical. Apogeul misiunii sale l-a constituit momentul în care însuşi Iisus a venit la Iordan, spre a fi botezat de Ioan, ceea ce a însemnat recunoaşterea prin Botez şi Teofanie (revelarea Sf.Treimi) a mesianităţii Mântuitorului. Exigenţa morală a Sf. Ioan Botezătorul l-a iritat, însă, pe regele Irod Antipa şi în special pe cumnata şi concubina sa, Irodiada, fapt pentru care a fost întemniţat. Împreună cu Salomeea, fiica sa, Irodiada a elaborat o strategie vicleană prin care a obţinut, în cele din urmă, decapitarea Sf. Ioan Botezătorul. Ucenicii l-au înmormântat la Sevasta (Palestina), iar de acolo moaştele sale au fost strămutate, în 362 d.Hr., la Alexandria, din cauza prigoanei anticreştine a împăratului Iulian Apostatul. Pe locurile în care moaştele au poposit, creştinii au ridicat numeroase biserici ce îl au ca protector.

Fără cuțit, fără anumite fructe și legume

Prin tradiţie, există interdicţia de a nu tăia nimic cu cuţitul sau cu toporul. Aşa că, în această zi, pâinea se frânge, iar legumele se rup în bucăţi. În acelaşi timp, nu se consumă fructele sau legumele care au forma unui cap omenesc (mere, pere, varza, usturoi, pepene). Nu se bea vin roşu, acesta semănând prea mult cu sângele care a curs în acea fatidică zi. De asemenea, din acelaşi motiv, pe masă nu trebuie să se găsească fructe şi legume de culoare roşie. În schimb, există obiceiul de a da de pomană mere, pere şi castraveţi, de sufletul celor trecuţi în altă lume.

O datină străbună spune că cei care se ştiu a fi săvârşit păcate grele trebuie să ţină post negru de la Tăierea capului Sfântului Ioan până la Înălţarea Sfintei Cruci, 14 septembrie. Prin acest post, creştinii îşi mântuiesc sufletul de păcate mari. Cel mai adesea părinţii postesc pentru blesteme sau vorbele urâte şi grele spuse în ceasuri necurate, la mânie şi furie contra copiilor. În fiecare zi din acest post credincioşii mănâncă o turtă de grâu sau de mălai, coaptă (în spuza pe cărbuni dacă se poate), pe care cel ce posteşte trebuie să o pregătească şi să o coacă singur. Nu e permis să o taie, ci să o frângă, păstrându-se restul rămas de la mâncare jos, pe pămînt, sub icoana Preacuratei. În tot acest timp se vor ruga pentru mântuirea păcatelor. Postul negru se încheie la biserică, unde se dau de pomană colaci, struguri şi lumânări. La păcate mai uşoare se pot mânca şi poame sau să se ţină post obişnuit, aspru. Toţi cei care îşi simt sufletul greu de vreun păcat pot ţine acest post, rugându-se la iertare. În zilele noastre, Biserica recomandă post negru doar pe 29 august (tradiţia populară „îndulceşte” acest post, permiţând să se mănânce struguri). Cei care ţin post negru îşi uşurează propriile suflete sau ajută sufletele unor rude să se mântuiască de cele mai grele păcate: avort, crimă, furt, blesteme aruncate în special asupra propriilor copii.