[ViDEO] BRAȘOV. Biserica fortificată Prejmer redevine spațiu al muzicii sacre
Prin acustica sa deosebită şi amplasarea încărcată de istorie, Biserica fortificată din Prejmer, unde s-a născut ideea Festivalului Musica Barcensis, ajuns acum la a X-a ediție, redevine de astăzi polul central al concertelor din spaţiul sacru al bisericilor evanghelice din Ţara Bârsei, luând locul Bisericii Negre, care în acest an a dominat luna iulie.
Astăzi, în prima duminică din august, de la ora 17, în Cetatea Prejmer, concertul va fi susâinut de Ansamblul Cantate Domino, format din Orsolya Lövenberger, Márta Lövenberger – mezzosoprane, Iuliana Cotîrlea – vioară, Gabriel Silișteanu – violă, Kurt Philippi – violoncel, Ursula Philippi – pian. Cantate Domino este un ansamblu cu o formulă variabilă format în jurul muzicienilor Ursula și Kurt Philippi. În funcție de proiectele muzicale, cei doi muzicieni colaborează cu soliști vocali și soliști instrumentiști. Ansamblul concertează cu precădere în biserici, abordând un repertoriu variat de muzică religioasă.
Programul concertului:
- Ignaz Pleyel (1757-1831) – Trio de coarde în Fa major – Allegro con spirito – Rondeau moderato
- Anonim din Transilvania (sec. al 19-lea) – Leise, leise, fromme Weise – duet pentru două mezzosoprane și orgă
- Hans Peter Türk (n. 1940) – Pastorala pentru orgă
- Gustav Fleischer (1865-1927) – Ach, wundergroßer Siegesheld; Verlass mich nicht; Hör unser Beten, Geist des Herrn – duete pentru două mezzosoprane și orgă
- Paul Richter (1875-1950) – Cvartet cu pian op. 110 în re minor – Andante – Allegro
Pentru a vă face o idee despre cum sună un concert în acustica şi atmosfera Cetăţii Prejmer, vă oferim o înregistrare video din august 2016, cu corul Bach al Bisericii Negre, condus de Steffen Schlandt, organistul Bisericii Negre, iniţiatorul festivalului „Diletto Musicale” de la Biserica fortificată Prejmer, din care s-a născut ulterior Musica Barcensis. Schlandt apare însă aici în rândurile coriştilor (al doilea din dreapta, pe rândul de sus), pentru că l-a lăsat pe un masterand al său din Germania să dirijeze, la bis, această lucrare, „Jubilate Deo”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.