Delicte

BRAȘOV. Patru dosare penale, duminică, pentru șofat ilegal

 

Un tânăr de 21 de ani, din Hărman, a fost depistat de un echipaj de la Poliția Rutieră în timp ce șofa sub influența alcoolului, ieri, la primele ore, pe strada Iuliu Maniu din municipiul Brașov.

El a fost oprit pentru control la orele 3.30, iar la verificarea cu etilotestul a rezultat că avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal. Și un bărbat de 38 de ani, din Ghimbav, este cercetat penal, după ce a fost depistat sub influența alcoolului în traficul rutier de pe strada Calea Feldioarei din Brașov.

Un al treilea șofer, în vârstă de 31 de ani, șofa duminică, la orele 7.30, pe DN 73, pe raza localității Zărnești, când a fost tras pe dreapta pentru control, iar etilotestul a indicat 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările în caz.

În fine, un al patrulea bărbat, de 44 de ani, din Voila, a fost prins în timp ce șofa fără permis pe raza localității Șercaia, duminică seară.

„La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost pozitiv. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor”, a explicat agentul Nadia Olaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button