BRAȘOV. Doru Munteanu a primit premiul pentru Opera Omnia
Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor din România a acordat ieri, în deschiderea celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului de Carte şi Muzică din Piaţa Sfatului, premiile pentru cele mai bune volume de anul trecut. Juriul care a stabilit câştigătorii a fost format din Laurenţiu Ciprian Tudor – preşedinte, Adrian Lesenciuc şi Cezar Boghici.
În acest an, premiul Opera Omnia, pentru întreaga operă, i-a fost acordat scriitorului Doru Munteanu, „un nume de referinţă în literatura braşoveană, un prozator important, care vine cu această trilogie, republicată – «Duminica Mare», «Miercurea Regală» şi «Vinerea Neagră», pentru a fi prezentată publicului, împreună cu celelalte romane ale sale, extrem de importante şi care îl transformă într-unul dintre reperele literaturii braşovene”, după cum a explicat Adrian Lesenciuc, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov.
Premiul pentru Cartea Anului a fost acordat, pentru volumul de versuri „Este”, poetului Florin Caragiu, nepotul lui Toma Caragiu, scriitor din Prahova, dar membru al filialei braşovene a Uniunii Scriitorilor. Poetul laureat nu a putut fi prezent pentru că nu era în țară și abia ieșise din spital. Premiul pentru Debut a revenit Liviei Mihai, pentru cartea „Câini”.
Citiți și:
BRAȘOV. Întâlnire cu Petronela Rotar și un spectacol folcloric extraordinar
BRAȘOV. Cărți, autografe, premii și Irina Rimes
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.