Auto-Moto

Luptă interesantă în Raliul Sibiului. BRAȘOVEANUL Dan Gârtofan vrea din nou pe podium

 

67 de echipaje sunt înscrise la Raliul Sibiului, a 5-a etapă a Campionatului Național, care va debuta diseară cu startul festiv în Piaţa Mică şi se va încheia sâmbătă seară.

Aflat pe locul 3 la general, cu 112,2 p, aproape de ocupantul poziției a doua, Valentin Porcișteanu, care are 117 p, brașoveanul Dan Gârtofan (Skoda Fabia R5) a comentat: „Ne bucurăm că suntem din nou la Sibiu, o etapă frumoasă, care ne place, dar ne și provoacă în același timp. Am reușit să facem recunoașteri pe o parte dintre «speciale» și pot să spun că sunt probe frumoase, de viteză. Sunt de părere că întregul raliu va fi unul de viteză. Ne va trebui o concentrare maximă pentru că orice greșeală va face diferența. Noi suntem pregătiți, mașina este pusă la punct, echipa tehnică este pe poziții, astfel că abia așteptăm să luăm startul. Sperăm să nu avem evenimente neplăcute, să aratăm același ritm pe care l-am avut până acum în 2019, care să se concretizeze în puncte importante în clasamentul general”.

Lider în clasamentul general cu 133,8 p, Simone Tempestini revine la Raliul Sibiului, după ce, din cauza programului internațional, a absentat la precedentele două ediții.

„Sunt bucuros că revin la Sibiu şi pot concura din nou. În ultimii doi ani, etapa de aici s-a suprapus cu etapa mondială din Spania şi de aceea nu am putut să fiu prezent, dar acum abia aştept să fiu din nou pe probe”, a declarat Simone Tempestini, cel care a câștigat ediţia din 2015 a Raliului Sibiului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button