Delicte

[ViDEO] Poliția a reținut 16 persoane în ancheta privind vânzarea de pește impropriu consumului, adus din străinătate! Percheziții au avut loc și la Brașov (VIDEO)

 

Acțiunile din dosarul penal privind aducerea din străinătate și comercializarea pe teritoriul României de pește impropriu consumului continuă. Amintim că, în luna mai, au avut loc percheziții inclusiv pe raza județului Brașov.

În urma investigațiilor desfășurate de Poliția Română, prin Direcția de Ordine Publică, în cooperare cu autoritățile polițienești din Spania, Ungaria, Franța, Italia și Portugalia, au fost reținuți 16 membri ai unei grupări infracționale, fiind acuzați că se ocupau cu activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului.

Ieri, cei 16 români au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Constanța, pentru ca astăzi să fie prezentați Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă.

Membrii grupului sunt bănuiți de evaziune fiscală, comercializare de produse alterate, fals în înscrisuri sub semnătura privată, uz de fals, deținere/transport/comercializare de pește fără documente legale, fapte comise pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franței, Ungariei, Portugaliei și României.

Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, având în vedere complexitatea cauzei, precum și caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în toate țările menționate, coordonate direct de EUROJUST și EUROPOL.

169 de percheziții în cinci țări

Amintim că, la mijlocul lunii mai, polițiștii români și cei din țările vizate au pus în aplicare 169 de mandate de percheziție domiciliară.

În România, au fost desfășurate 115 percheziții, pe raza municipiului București și în județele Brașov, Constanța, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Tulcea, Prahova, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș), la care au participat și reprezentanți ai Poliției Naționale din Spania.

Alte 26 de percheziții au fost efectuate în Italia, 9 în Spania, 9 în Franța și 10 în Ungaria, la care au participat și polițiști români.

30 de tone de pește, confiscate și distruse de autorități

Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni și maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peștelui, din afara țării, pentru transportul acestuia și pentru comercializarea lui în România.

„Ea nu funcționa după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.). Produsele piscicole erau obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului. Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată și transportată fără a avea autorizație sanitar-veterinară, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu”, au explicat anchetatorii.

Peștele ar fi fost adus în România prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale.

În urma anchetei, autoritățile au confiscat și distrus 30 de tone de pește, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei.

Documentarea activității infracționale s-a desfășurat de către polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcției Generale Antifraudă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button