Cultură

BRAȘOV. Festival artistic în centrul orașului

  • program-festival.jpg
 

La acest final de săptămână, sunteți aşteptaţi la Festivalul „Strada dell’Arte”, ediţia a V-a, organizat de Asociaţia Culturală Museion Braşov. Străzile Republicii, Diaconul Coresi, Piaţa Sf. Ioan, Sf. Ioan şi pietonalul Michael Weiss vor fi împânzite de zeci de artişti din Braşov, din ţară şi străinătate, care-şi vor aştepta „plata la pălărie”. Astfel, publicul se va putea bucura de teatru stradal, concerte, meşteşuguri tradiţionale, arte plastice, dar şi dans.
Noutatea din acest an o constituie prezenţa a două trupe de circ din Italia şi Mexic – Traviecircus Duo şi Katastrofa Show, care vor oferi show-uri inedite. „Este un festival de tip busking (adică «plata la pălărie») şi este foarte răspândit în Occident, turiştii şi locuitorii oraşului având ocazia să se bucure de spectacolele străzii”, a explicat Silvian Duică, preşedinte al Asociaţiei Culturale Museion Braşov, organizator al evenimentului.

Programul îl găsiți în foto 2.
„Pe lângă cei menționați în program mai avem participarea lui Eduard Dulinszky (atelier de cioplitorie), piesa de teatru „Five o ‘clock” a Școlii Populare de Artă Brașov sub îndrumarea prof. Marcela Onica, bijuterii handmade și păpuși croșetate. După Traviecircus Duo, sâmbătă, ora 17:30, intersecție Weiss cu Republicii vor fi și Lindy Addicts Brașov cu dansuri lindy Hop. Acest program este pur orientativ. Se poate schimba datorită vremii. Vă așteptăm în număr cât mai mare să vă întâlniți cu artiștii străzii pe  str. Republicii, M. Weiss, Diaconu Coresi, str. Sf. Ioan și Piața Sf. Ioan. Nu uitați: Participarea este liberă cu donația voluntară la pălăria/ cutia de donații a artistului”, este anunțul de ultimă oră al organizatorului.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button