Hristos S-a Înălțat!

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici prăznuiesc astăzi, la 40 de zile de la Înviere, Înălţarea la cer a Domnului. Numită în popor şi „Ispas”, Înălţarea la cer a Mântuitorului („Ascensio Domini” – latină, „Vaznesenie Gospodine” – slavă), „I analipsis Kyryu” – greacă) rememorează momentul când Mântuitorul Iisus S-a înălţat la cer, adevăr relatat atât în Evanghelia lui Marcu, a lui Luca, precum şi în „Faptele Apostolilor”: „În vremea aceea sculându-se Iisus din morţi a stat în mijlocul ucenicilor şi le-a zis: «Pace vouă», iar ei, spăimântându-se şi înfricoşându-se credeau că văd Duh”. De aceea, le-a cerut şi a mâncat „o bucată de peşte fript şi o parte dintr-un fagure de miere” şi adăugând: „Şi iată Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi, însă, şedeţi în cetatea Ierusalimului, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus”. „Datu-mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
După ce li S-a arătat, „le-a deschis mintea lor ca să înţeleagă Scripturile că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi şi să se propovăduiască întru numele Lui pocăinţa şi iertarea păcatelor în toate neamurile… Şi  i-a scos pe ei afară până la Mitania şi ridicându-şi mâinile Sale i-a binecuvântat pe ei. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de dânşii şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare”. Prăznuită de creştini din cele mai vechi timpuri, această sărbătoare era ţinută o dată cu Rusaliile la început, pentru ca din secolul al V-­lea să respecte calendarul de azi. După ce Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare (307-­337) ridică vestita biserică a Înălţării pe Măslinilor (unde Mântuitorul S-a înălţat la cer), sărbătoarea cunoaşte semnificaţii noi pentru lumea creştină. Creştinii se salută din această zi, până la Rusalii, cu cuvintele „Hristos S-a înălţat!”, la care se răspunde „Adevărat S-a-nălţat”.
Cel puţin două lăcaşuri de cult din Braşov îşi sărbătoresc hramul: biserica de lemn din Centrul Civic şi bisericuța din incinta Jandarmeriei Braşov.

Ispas, personaj mitologic

Denumirea zilei în calendarul popular, Ispas, este şi numele unui personaj mitic care ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Întrucât Ispas ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie binedispuşi în joia Înălţării. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă. Asemănător marilor sărbători de peste an, la Ispas abundă obiceiurile şi practicile magice legate cultul morţilor – de aici, şi Ziua Eroilor – pomeni, ospătarea sufletelor morţilor care plutesc în aer în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltini. Ziua de Ispas este socotită hotar pentru diferite activităţi economice, se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi jucanii la păşunile montane, se însemnează mieii prin creşterea urechilor. Tot astăzi, se efectuează numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare, culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor plantelor apotropaice de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, sunatul din buciume să nu se prindă farmecele şi să alunge relele, încingerea peste mijloc a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrandele bogate, vrăji şi descântece. Credinţa populară spune că acea persoană care moare de Ispas ajunge în Rai. În unele zone oamenii îşi leagă la brâu frunze de nuc, la fel cum avea Iisus când s-a înălţat la cer. Plantele sădite după această zi nu vor da rod.

Paştele Cailor

În calendarul popular românesc, este şi Paştele Cailor, expresie care iniţial nu avea sensul peiorativ de „niciodată”, ci desemna singura zi din an în care caii mănâncă pe săturate. Numită şi Joia Iepelor, ziua cade la 40 de zile de la Paşti, adică la Înălţare, şi are la origine legenda potrivit căreia Maica Domnului le-ar fi menit aşa cailor, „doar o dată pe an să vă săturaţi”, fiindcă au fost zgomotoşi în noaptea sfântă în care Îl aducea pe lume pe Iisus în iesle. De Paştele lor, caii nu sunt puşi la căruţă, iar în unele zone chiar se fac slujbe religioase pentru sănătatea acestor animale.