Un vas cu turişti s-a scufundat în Dunăre. 7 morți și 21 de dispăruți
7 turişti sud-coreeni au murit şi alţi 21 sunt daţi dispăruţi, după ce vasul în care se aflau s-a ciocnit aseară, pe Dunăre, cu un alt vas turistic şi s-a răsturnat în apropierea clădirii Parlamentului şi a podului Elisabeta din centrul oraşului Budapesta, a anunţat ministrul de externe sud-coreean. Aceştia se aflau pe teritoriul Ungariei într-un tur turistic organizat de o companie sud-coreeană. La momentul impactului, în Budapesta era furtună. La bord se aflau 9 familii, în marea lor majoritate persoane de 40 şi 50 de ani şi cel puţin un copil. Speranţele că vor mai fi găsiţi supravieţuitori sunt mai mici cu trecerea timpului. Deja au trecut câteva ore de la incident, turişii au fost purtaţi de curenţi departe în larg, apa are între 10 şi 12 grade celsius.
„Dintre cei 33 de sud-coreeni aflaţi la bord, 7 au fost salvaţi, operaţiunea de salvare este în desfăşurare pentru alţi 21 de dispăruţi, în timp ce 7 sunt morţi”, a declarat ministrul de externe sud-coreean.
Ambasada Coreei de Sud în Ungaria a trimis o echipă de intervenţie la faţa locului, relatează CNN.
Operatorul turistic a declarat că la bord se aflau 34 de persoane, inclusiv 2 membri ai echipajului. Autorităţile ungare au confirmat că Poliţia din Budapesta şi echipele de intervenţie în dezastre sunt implicate în operaţiunile de salvare. Acestea sunt dificile, întrucât apele Dunării sunt umflate şi din acest motiv curenţii sunt puternici. Dunărea a inundat zona, iar în Budapesta plouă abundent, ceea ce îngreunează eforturile de salvare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.