Salariu MINIM de 3.000 de lei în România?!…
Frans Timmermans, candidatul socialist la preşedinţia viitoarei Comisii Europene, doreşte introducerea unui salariu minim în toate ţările membre ale Uniunii Europene.
„Avem nevoie de un salariu minim în UE, echivalent în fiecare ţară membră cu 60% din salariul mediu în statul respectiv. Trebuie să se pună capăt muncii plătite cu 3 euro pe oră″, a spus politicianul olandez potrivit Agerpres.
Astfel, salariul minim în România ar putea ajunge la circa 3.000 de lei pe lună, ştiindu-se că în ţara noastră salariul mediu pe economie este de 5.163 de lei.
De asemenea, potrivit sursei citate, Timmermans a preconizat impozitarea cu aproximativ 18% a marilor corporaţii în funcţie de beneficiile lor realizate în UE, precum şi o politică socială europeană în vederea scăderii nivelului de viaţă între ţările bogate şi cele mai puţin bogate. O altă măsură este instaurarea în UE a accesului generalizat pentru orice cetăţean european la serviciile de sănătate, indiferent în ce ţară din uniune.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.