Delicte

EXCLUSIV. BRAŞOV. Acces interzis la petreceri pentru un minor găsit vinovat de trafic de droguri

 

Curtea de Apel Braşov a dispus aplicarea măsurii educative a asistării zilnice pe o durată de 6 luni faţă de un adolescent care a fost prins de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov că făcea trafic de droguri de risc.

Sentinţa a fost dată vineri de Curtea de Apel Braşov, după admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de DIICOT Braşov cu inculpatul R.D..
Iniţial, acordul a fost respins de magistraţii Tribunalului Braşov, care au dispus trimiterea dosarului înapoi la procuror, în vederea continuării urmăririi penale, dar decizia instanţei de fond a fost atacată cu apel de procuror şi de inculpat, iar vineri au avut câştig de cauză, la Curtea de Apel Braşov.

Sentinţa privind măsura educativă este definitivă.

Pe durata acesteia, minorul este obligat să continue cursurile şcolare la care este înscris, să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta şi are interzis să participe la evenimente cu caracter muzical în cluburi, discoteci sau alte spaţii în care se organizează astfel de evenimente şi la adunări publice organizate sau spontane.

De asemenea, trebuie să se supună măsurilor de asistenţă medicală, psihologică şi socială stabilite de Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov şi să participe la un program de consiliere derulat de Serviciul de Probaţiune Braşov.

Instanţa a desemnat ca organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button