BRAȘOV. Corul Colegiului din Cambridge concertează la Aulă
Reputatul cor Jesus College Cambridge concertează în România în cadrul unui turneu susținut cu prilejul sărbătorilor pascale, ce cuprinde localitățile Sibiu, Biertan, Brașov și Mediaș, în perioada 12 – 15 aprilie.
La invitația Uniunii de Creație Interpretative a Muzicienilor din România, corul format din 46 de muzicieni vizitează pentru prima dată România, în urma unor turnee de succes susținute în Europa, Asia, America de Nord și Africa de Sud.
Fondat în anul 1496, odată cu fondarea Colegiului din Cambridge, corul este condus din anul 2017 de Richard Pinel în calitate de director muzical și dirijor. Richard Pinel este, totodată, director al Festivalului de Muzică din Edington și virtuoz organist distins cu numeroase premii internaționale. Alături de cor vor concerta la orgă David Rees și Jason Richards. David Rees ocupă rolul de Senior Organ Scholar la Jesus College Cambridge, începându-și cariera de la vârsta de 7 ani la Westminster Abbey, unde a susținut la orgă slujbele zilnice, fiind invitat să concerteze și la evenimente majore precum vizita Papei Benedict la Londra și căsătoria dintre Prințul William cu Ducesa de Cambridge în anul 2011. Jason Richards este Junior Organ Scholar, absolvent al Dean Close School in Cheltenham, interpret ce s-a remarcat în numeroase recitaluri de orgă în bisericile istorice din Marea Britanie, dar și la Castelul Windsor, unde a fost invitat să concerteze în timpul ceremoniei căsătoriei Prințului Harry cu Ducesa de Sussex în anul 2018. Până acum, corul a concertat la Sibiu și Biertan, astăzi va fi la Brașov, iar luni, la Mediaș. Concertul de la Brașov are loc de la ora 18.00, în Aula Universității Transilvania.
Intrarea este liberă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.