112

Autorul atacurilor armate din Noua Zeelandă, plasat în arest preventiv

 

Brenton Tarrant, principalul suspect în cazul atacurilor armate ce au vizat două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, a fost plasat în arest preventiv până pe data de 5 aprilie, când urmează să apară din nou în instanță, informează site-ul postului australian ABC News citat de Mediafax. Individul, care a fost inculpat pentru omucidere, nu a solicitat eliberarea pe cauțiune și nici ascunderea numelui – Brenton Harrison Tarrant. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, originar din Australia, a fost adus în instanță îmbrăcat într-o salopetă de închisoare, cu cătușe și desculț. El nu a vorbit deloc.

Cel puțin 49 de persoane au decedat, iar alte peste 20 au fost rănite după ce a individul a deschis focul în două moschei din Noua Zeelandă. Conform informațiilor apărute în presă, suspectul a transmis în direct atacul asupra uneia dintre moschei. Înaintea atacului, acesta a publicat pe contul său de Twitter, sub numele de Brenton Tarrant, mai multe poze cu arme și o „proclamație” de 74 de pagini în care își explică acțiunile. Printre motivele invocate de atacator se numără „crearea unei atmosfere de teamă” și „incitarea la violență” împotriva musulmanilor. Brenton Tarrant a oferit și o serie de detalii biografice și se descrie drept „etno-naționalist” și „fascist”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button