Braşov. Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 9,2% în 2018
În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2018, cifra de afaceri din industria braşoveană a crescut cu 9,2%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017, potrivit datelor publicate recent de Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov.
Fabricarea instrumentelor muzicale a consemnat cel mai bun rezultat.
„Creşteri semnificative ale cifrei de afaceri în perioada 1.I – 31.XII.2018, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017, s-au înregistrat la: fabricarea instrumentelor muzicale (+50,2%), repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor (+29,8%), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (+24,2%), fabricarea mijloacelor de transport cu excepţia autovehiculelor (+15,1%), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (+13,7%), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (+13,4%), fabricarea produselor textile (+13%), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice (+12,7%), tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor (+11,6%)”, subliniază DJS Braşov.
Pe marile grupe industriale, creşteri au fost raportate în industria energetică, industria bunurilor de capital, industria bunurilor uz curent şi industria bunurilor intermediare.
Scăderi ale cifrei de afaceri au fost consemnate în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea de mobilă, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei, dar şi în fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.