Cultură

BRAȘOV. Pianist român, școlit în Rusia, în recital la Filarmonică

 

Melomanii sunt aşteptaţi astăzi, de la ora 18.30 în Sala mică Patria, un recital de pian susţinut de Nicolae Dumitru, caracterizat de Diarionews drept un artist cu „calităţi extraordinare, cu o foarte bogată şi minuţioasă tehnică” şi de revista Melos ca „spontan, de o sinceritate deplină şi dedicat cu pasiune fiecărui detaliu”.
Programul recitalului este compus din piese de C. Debussy – 12 preludii din vol. I şi II (dedicate anului aniversar Debussy) şi M. Musorgski – Tablouri dintr-o expoziţie.
Nicolae Dumitru a studiat pianul la Academia Rusă de Muzică „Gnessin”, la clasa maestrului emerit Mihail Sayamov, sub conducerea căruia şi-a desăvârşit şi studiile postuniversitare. În perioada petrecută în străinătate a concertat ca solist al Filarmonicii Academice de Stat din Moscova, al Filarmonicii de Stat din Chişinău şi al Filarmonicilor din Nijni – Novgorod, Omsk, Novosibirsk, Belgorod. După întoarcerea în ţară, din ianuarie 2002 şi până în prezent, a evoluat pe scenele principalelor filarmonici din ţară. La Bucureşti, a susţinut recitaluri la Sala Mare a Ateneului Român, Sala Radio şi Sala „Auditorium” a Muzeului de Artă. A apărut ca solist invitat al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti şi al Orchestrei Naţionale Radio, cu care a realizat prima interpretare radio a Concertului pentru pian şi orchestră de Antonin Dvořák. Pe scena europeană, Nicolae Dumitru a susţinut recitaluri la Stockholm, Viena, Baden am Wien. În 2008, a realizat, la invitaţia Institutului Cultural Român, un turneu dedicat centenarului Sigismund Toduţă la Lisabona, Madrid, Barcelona, Budapesta, Veneţia şi Roma. În septembrie 2010, a iniţiat proiectul concertistic în aer liber „Armonii de Toamnă”, la Teatrul de Vară din Herăstrău. În ianuarie 2011 a lansat, la Teatrul „Act” din Bucureşti, spectacolul devenit permanent „Poveste pentru pianist şi măşti”, iar în 2013 a lansat proiectul naţional de recitaluri educative „ConCerto!”, adresat tinerilor interpreţi şi susţinut în principalele centre filarmonice şi culturale din ţară.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button