Delicte

BRAŞOV. Haine şi încălţări contrafăcute, confiscate de poliţişti (FOTO)

  • marfa contrafacuta 2_263253.png
 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Judeţene Braşov au desfăşurat, în perioada 4 – 7 februarie, o acţiune de control, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii din domeniul comercializării produselor piratate /contrafăcute, importate atât din zona continentului asiatic, cât şi din spaţiul intracomunitar.

La controale au participat şi inspectori de la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi poliţişti din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Braşov.

În total au fost verificaţi 29 de agenţi economici, iar ca urmare a verificărilor efectuate au fost constituite patru dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.

De asemenea, „au fost ridicate în vederea cercetărilor 239 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, asupra cărora există suspiciunea că sunt contrafăcute, valoarea acestora fiind de aproximativ 17.000 lei”, după cum au informat reprezentanţii Poliţiei Judeţene Braşov, într-un comunicat.

Poliţiştii au aplicat şi 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.500 lei, fiind dispusă ca măsură complementară confiscarea sumei de 1.634 de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button