Delicte

Evaziune fiscală cu înregistrarea unor achiziții fictive de mobilier urban

 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Olt au efectuat, astăzi, patru percheziţii în judeţele Olt şi Sibiu, la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 200.000 de lei, prin evaziune fiscală. Au fost puse în executare două mandate de aducere.

Descinderile au avut loc sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Potrivit polițiștilor, administratorii unei firme din judeţul Olt sunt bănuiţi că, în perioada 2012-2016, au înregistrat în contabilitate achiziţii fictive de bunuri (mobilier urban), de la mai multe societăţi comerciale de tip fantomă, cu scopul de a diminua obligaţiile de plată către bugetul de stat, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit şi a T.V.A.-ului.

„În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente de evidenţă contabilă, unităţi de calcul şi alte înscrisuri. Au fost puse în executare două mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale”, se menționează într-un comunicat remis de IJP Olt.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button