Cultură

„A fost mai întâi român”

 

Un zărneștean care a mai fost găzduit în paginile publicaţiei noastre cu un rebus inedit despre Centenarul Marii Uniri, realizat în forma hărţii României Mari, a revenit cu o poezie. Viorel G. Chițu are 66 de ani și este acum pensionar. În afară de rebus, îl pasionează drumețiile, fiind şi fost handbalist. O altă pasiune a sa este literatura, având un roman în pregătire, în manuscris, cu scrisul său caligrafic, aşa cum ne-a adus şi poezia de mai jos:

A fost mai întâi român
 
1. Ni s-a spus în multe graiuri
C-a fost Geniu sau dement,
Un Luceafăr ca în ceruri
Și-un amant cam insolent.
 
2. Nu contează ce gândit-a
Famenii și fariseii,
Eu știu că Mihai trudit-a
de-a fericit chiar zeii.
 
3. De la El primit-am lacul,
Plin cu nuferi și albastru;
Și-a descris nunta și codrul
Lui Călin, fecior silvastru.
 
4. Ne-a mai prezentat, chiar mândru,
Trimițându-ne scrisoare,
Un Bătrân, atât de simplu,
La vorbă și la purtare;
 
5. Care, cum spun cronicarii
A făcut multă stricare,
Baiazetului, ce turcii
Și-i trecu Dunărea mare.
 
6. Ne-a dat și pe epigoni,
desfrânați sau haimanale,
Împărați și proletari,
În conflicte sociale.
 
7. C-a fost Geniu sau un astru,
Un Luceafăr sau păgân,
Sigur Eminescu-al nostru,
A fost mai întâi ROMÂN.
 
Viorel Chițu

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button