112

BRAȘOV. Au vrut să admire luminile de Crăciun, dar și-au pierdut băiețelul în centrul orașului

Tot în zona istorică, un tânăr cu probleme psihice a făcut o criză

 

Un băiețel de 4 ani care se rătăcise de părinți în Centrul Vechi al municipiului Brașov și-a regăsit familia, aseară, datorită polițiștilor locali care patrulau în zonă.

„Echipajul de polițiști locali de la Biroul 1 – Centru, care era în misiune de menținere a ordinii și liniștii publice în zona istorică a orașului, a observat în Piața Sfatului, în mulțimea adunată seara, în jurul orei 21.00, un băiețel de 4 ani singur, nesupravegheat. Copilul părea că se rătăcise de părinți, astfel că oamenii legii s-au apropiat de el și au încercat să afle de la el amănunte cu privire la situația lui. Polițiștii locali au constatat că, într-adevăr, se pierduse de persoanele care l-au însoțit în oraș pentru a admira și a se bucura împreună de luminițele din Pomul de iarnă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale, Anca Lăutaru. Agenții locali și micuțul au pornit în căutarea părinților, iar norocul a făcut s-o găsească în scurt timp pe nașa băiețelului, care i-a anunțat pe parinții intrați în panică.

Câteva ore mai devreme de acest incident, polițiștii locali de la același Birou 1 – Centru l-au condus la domiciliu pe un tânăr care manifesta un comportament inadecvat pe strada Republicii. „El se lua de oameni pe stradă și era agitat. În momentul cănd tânărul a fost predat mamei, pe bază de proces verbal, aceasta le-a mulțumit agenților locali, chiar și în scris, pentru că l-au adus acasă în bune condiții, ținând cont de faptul că baiatul este diagnosticat cu o boală psihică și este sub tratament la domiciliu”, a precizat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button