Cultură

BRAȘOV. Dictatorul și oamenii curajoși, față în față

  • May-0780_259768.jpeg
  • img-7596.jpeg
  • DSC07722_259770.jpeg
 

Artistul german Florian Tuercke (foto 3), membru al grupului Der Kreis din Nürnberg, aduce un omagiu participanţilor la revolta muncitorilor de la Braşov din 1987, în cadrul unei expoziţii colective de artă contemporană organizate de Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania. În instalaţia lui Florian Tuercke, o imagine compozită obţinută prin suprapunerea digitală a 25 de fotografii ale lui Nicolae Ceauşescu este pusă faţă în faţă cu un portret obţinut prin acelaşi procedeu, dar reprezentând, de această dată, 51 dintre persoanele deportate în urma protestului. Dedicată oamenilor anchetaţi şi condamnaţi pentru participarea la revolta anticomunistă, lucrarea „Braşov Dialogue” recreează simbolic confruntarea muncitorilor de la Steagul Roşu cu politicile economice ale lui Nicolae Ceauşescu într-o formulă care pune cultul personalităţii în contrast cu o imagine a solidarităţii umane şi a curajului. 
Expoziţia grupului Kreis, intitulată Round Trip, este organizată de Universitatea Transilvania cu sprijinul Biroului de Relaţii Internaţionale al Primăriei oraşului Nürnberg şi al Primăriei Municipiului Braşov şi poate fi vizitată la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania până pe 25 noiembrie.

Citiţi şi: 

BRAȘOV. După 31 de ani, mai puțini eroi și nici un torționar


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button