Cultură

[ViDEO] BRAŞOV. Matteo Mazzoni vrea să învingă „blestemul” Rigoletto

 

Cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului de Operă, Operetă şi Balet se încheie la acest final de săptămână cu o premieră prezentată în două seri consecutive, cu două distribuţii diferite şi invitaţi speciali, conform tradiţiei. Premiera aleasă este „Rigoletto”, de G. Verdi, spectacol care există deja în repertoriul Operei Braşov, dar care acum beneficiază de noi costume, noi decoruri şi o nouă regie, pe care îşi pune semnătura un italian, Matteo Mazzoni.
Noul „Rigoletto” va fi prezentat vineri, 2 noiembrie, dar şi sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 18.30, în Sala Operei. Preţul biletelor este de 40 şi 50 de lei, iar reprezentanţii Operei atrag atenţia că pentru aceste spectacole mai sunt foarte puţine bilete disponibile.
Noua montare de la Opera Braşov îi aparţine regizorului italian Matteo Mazzoni )(video), cel care a mai pus în scenă aici, în 2013, „Tosca”, de G. Puccini. O dată cu acest „Rigoletto” actual, instituţia braşoveană are în repertoriu doar producţii noi, de după anul 2000.
Pentru regizorul italian, „Rigoletto” este o provocare, şi nu doar din cauza operei în sine, ci din cauza poveştii sale personale cu această operă. „Când eram tânăr, mergeam să iau nişte partituri pentru «Rigoletto», dar am avut un accident de motocicletă şi am fost foarte aproape să mor. Niciodată n-am mai făcut această operă, pe care am considerat-o blestemată pentru mine. Am aşteptat aproape 20 de ani înainte de a face «Rigoletto» şi mă bucur că am această ocazie aici, la Braşov. Am zis să rup blestemul, iar dacă o fi să mor, măcar este un oraş atât de frumos!”, a povestit, cu umor, Matteo Mazzoni.
El a mai dezvăluit şi câteva dintre „trucurile” la care a apelat ca regizor, pentru a-şi pune amprenta artistică personală: recrearea atmosferei tipic italiene a unei străzi de Ev Mediu din oraşul Mantova, cu natura şi clădirile specifice, reproducerea picturii „Căderea Titanilor” a discipolului lui Michelangelo, Giulio Romano, apelarea la tehnici moderne cum ar fi bodypainting-ul – realizat de Giusy Campolungo (campioană europeană şi vicecampioană mondială la bodypainting) şi Lucia Postacchini din Italia, dar şi prin introducerea unui personaj surpriză. Scenografia şi costumele au fost create de Rodica Garştea, care a avut o misiune dificilă pentru faptul că decorurile se schimbă des pe parcursul desfăşurării acţiunii, dar şi pentru că scena mică a Operei Braşov reprezintă mereu o provocare. Conducerea muzicală a celor două reprezentaţii ale premierei îi aparţine maestrului Traian Ichim.

Succes extraordinar chiar de la prima reprezentaţie

„Rigoletto”, alături de „Il Trovatore” şi „Traviata”, face parte dintr-o trilogie pe care Verdi a compus-o într-o perioadă extrem de scurtă – doi ani (1851 – 1853) – având în vedere monumentalismul acestor opere.
Premiera mondială a lucrării a avut loc pe 11 martie 1851, la Teatrul „La Fenice” din Veneţia, bucurându-se de un succes extraordinar chiar de la prima reprezentaţie. Deşi Verdi a ţinut să fie secretă pe toată perioada repetiţiilor, celebra arie „La donna è mobile”, din actul al treilea, a fost cântată, în acea seară, de patru ori, la cererea publicului!
Povestea tragică se centrează pe licenţiosul duce de Mantova, pe Rigoletto şi pe frumoasa fiică a lui Rigoletto, Gilda. Titlul original al operei, „La maledizione” (Blestemul), se referă la blestemul adresat Ducelui şi lui Rigoletto de către un curtean a cărui fiică a fost sedusă de duce, cu încurajarea lui Rigoletto. Blestemul are loc când Gilda se îndrăgosteşte de duce şi îşi sacrifică viaţa pentru a o salva pe a acestuia de asasinii angajaţi de tatăl ei.

 

Distribuţia din 2 noiembrie 2018:
Lucian Petrean (Opera Naţională Bucureşti) – Rigoletto
Nicoleta Chirilă – Gilda
Liviu Iftene – Ducele de Mantova
Petru Burcă (Opera Naţională Română Cluj-Napoca) – Sparafucile
Gabriela Hazarian – Maddalena
Sonia Hazarian – Giovanna
Marian Reşte – Contele de Monterone
Nicolae Zaharia – Marullo
Dan Ionescu – Borsa
Lorand Cristian – Contele de Ceprano
Anca Panait – Contesa de Ceprano
Mihaela Marele – Pajul

Distribuţia din 3 noiembrie 2018:
Fülöp Marton (Opera Maghiară Cluj-Napoca) – Rigoletto
Fülöp-Gergely Tímea (Opera Maghiară Cluj-Napoca) – Gilda
Mihai Irimia – Ducele de Mantova
Dan Popescu – Sparafucile
Asineta Răducan – Maddalena
Cristina Roşu – Giovanna
Ştefan Schuller – Contele de Monterone
Paul Tomescu – Marullo
Cristian Dicu – Borsa
Marian Reşte – Contele de Ceprano
Simona Manole – Contesa de Ceprano
Alina Ichim – Pajul

De asemenea, în cele două seri ale premierei, pe scena Operei Brașov, îi puteți vedea pe Victor Panțuru – figurație extraordinară, Emilia Mirea – Eva și pe Sara Györfi, Maria Manea – copiii.
Își dau concursul Orchestra, Corul (dirijat de maestrul Leonard Boga) și Baletul Operei Brașov. Pregătirea muzicală a premierei le-a aparținut pianiștilor: Sena Ducariu, Simona Patriche și Ovidiu Mezei. Asistența de regie și regia tehnică îi aparțin Silviei Papadopoulos


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button