„BRAȘOVUL, capitala internaţională a teatrului contemporan”
La Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov începe vineri cea de-a 29-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană (FDC), care pentru al doilea an consecutiv este internațional, ce va avea loc în perioada 2 – 11 noiembrie. Biletele pot fi cumpărate de la casieria Teatrului sau on-line, accesând site-ul teatrulsicaalexandrescu.ro. Cele mai scumpe spectacole se vor vinde cu 65 sau 75 de lei, în funcţie de locul din sală, pentru spectacolele până în 7 noiembrie. Pentru serile 8-10 noiembrie, cele mai ieftine bilete sunt de 45 şi 55 de lei, în funcţie de locul în sală. Spectacolul de gală, din 11 noiembrie, va costa 50 de lei.
Ediţia a 29-a evenimentului păstrează formula şi regulamentul ediţiei anterioare, fiind structurat pe conceptul unei călătorii multiculturale. În prima seară de Festival, Teatrul ACT, din Bucureşti, va prezenta, în afara concursului „Stage Dogs”, cu Marcel Iureş şi Florin Piersic Jr. „Vor fi 10 zile cu spectacole remarcabile, deosebite, în fiecare seară va fi ceva special. În acest an, selecţia a fost făcută din timp şi am ţintit către oraşul cosmopolit, în care sunt mai multe etnii, ne adresăm maghiarilor, basarabenilor, grecilor etc. Mi-aş fi dorit să avem şi un spectacol din Germania, dar în acest an nu s-a putut”, a spus Dan Cogălniceanu (foto, stânga), manager al Teatrului „Sică Alexandrescu” Braşov.
Opt trupe din cinci țări intră în concurs
Următoarele seri vor fi ale trupelor care intră în concurs pentru Marele Premiu. Invitate sunt patru trupe de teatru din Bucureşti (Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Mic, Teatrul Odeon) şi alte patru din străinătate, din Ucraina, Ungaria, Georgia şi Grecia. Spectacolele străine vor avea subtitrare. Teatrul „Sică Alexandrescu” va prezenta, tot în afara concursului, cea mai recentă premieră a sa – „Grădinile Groazei”. În ultima seară a Festivalului, seara de gală, va fi pus în scenă spectacolul care a câştigat, în 2017, Trofeul Festivalului – „În ochii tăi fermecători”, adus de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, de la Chişinău, Republica Moldova.
Festivalul de Dramaturgie Contemporană este organizat de Teatrul „Sică Alexandrescu” şi Primăria Municipiului Braşov. „Anul trecut, chiar dacă a fost o provocare pentru noi, pentru municipiu, dar şi pentru Teatrul «Sică Alexandrescu» să-l transformăm dintr-un festival naţional într-unul internaţional, a fost o reuşită. A devenit un eveniment emblematic pentru Braşov şi braşoveni, iar timp de 10 zile, Braşovul va deveni capitala internaţională a teatrului contemporan”, a afirmat Costel Mihai (foto, drepta), viceprimarul municipiului Braşov, care a mai precizat că, în acest an, bugetul evenimentului a crescut. În acest an, juriul care va desemna câştigătorii ediţiei 29 este format din criticul literar Doina Modola, regizorul de teatru şi film Alexa Visarion şi regizorul şi actorul Alexandru Vasilachi, din Republica Moldova. Pe lângă Marele premiu (în valoare de 4.000 de lei), vor mai fi acordate premii pentru regie, scenografie, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă şi premiul special al juriului.
Anul acesta, în cadrul Festivalului, spectatorii vor avea parte şi de teatru radiofonic. Programul complet al festivalului, cu distribuţia fiecărui spectacol şi o scurtă descriere, poate fi accesat pe site-ul teatrulsicaalexandrescu.ro.
Ediţia de anul trecut a Festivalului Internaţional de Dramaturgie Contemporană a adus peste 6.000 de spectatori la cele 10 spectacole prezentate, dintre care 9 au fost sold-out. Încasările, potrivit managerului TSA, au fost de aproximativ 170.000 lei, faţă de 90.00 la ediţia din 2016.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.