Delicte

Fost prim-procuror prahovean, condamnat de Curtea de Apel BRAȘOV pentru luare de mită și spălare de bani, ambele în formă continuată

 

Iulian Costin Văduvan, fost prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, a fost condamnat de Curtea de Apel Brașov la închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost judecat pentru luare de mită şi spălare de bani, ambele în formă continuată.

Sentința dată ieri de magistrații brașoveni nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Fostul magistrat a fost deferit justiţiei de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploieşti, în iulie 2016. Anchetatorii îl acuză că a solicitat bani pentru a da soluţii favorabile în diverse dosare.

Iniţial, cauza care îl privește pe Iulian Costin Văduvan s-a aflat pe rolul secţiei penale a Curţii de Apel Ploieşti, dar în decembrie 2016 aceasta a fost strămutată la Braşov, la cererea fostului procuror.

Ieri, după aproape doi ani de proces, instanţa braşoveană l-a găsit vinovat pe Iulian Costin Văduvan de luare de mită şi spălare de bani în formă continuată (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins) și l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 6 ani.

În plus, instanţa a decis să confişte de la fostul magistrat suma de 103.610,74 lei, dobândiţi prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost găsit vinovat, conform soluției.
Pe de altă parte, a fost achitat de o infracțiune de luare de mită și de una de spălare de bani (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între o societate comercială şi martora P. R.).

Date din rechizitoriu

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA Ploieşti au reţinut că „în perioada 2007-2012, inculpatul Văduvan Iulian Costin, în timp ce îndeplinea funcţia de prim procuror şi efectua şi supravegherea urmăririi penale ca procuror de caz, a pretins şi a primit cu titlu gratuit, în mod repetat, de la un om de afaceri (denunţător în cauză) carburant auto pentru alimentarea autoturismelor pe care le deţinea, cuantificat la 9.819,69 litri în valoare totală de 46.863,79 lei, precum şi sume de bani în cuantum de 105.815,67 lei”.

Foloase ar fi fost pretinse şi primite de magistrat în schimbul asigurării protecţiei omului de afaceri, în sensul soluţionării cât mai rapide sau în mod favorabil (după caz) a plângerilor penale formulate de denunţător împotriva altor persoane şi instrumentate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum şi pentru soluţionarea favorabilă a cauzelor care îl vizau pe el sau societăţile pe care le reprezenta.

„În cursul anului 2009, în acelaşi scop al asigurării protecţiei, inculpatul Văduvan Iulian Costin a pretins şi primit indirect de la un alt om de afaceri suma de 10.000 lei. În acest context, în perioada 2007 – 2015, inculpatul Văduvan Iulian Costin, în nume propriu sau ca prim procuror, a adoptat soluţii favorabile denunţătorilor în 12 dosare penale”, se arată în comunicatul remis de DNA, în 2016.

Inculpatul a fost reţinut timp de 24 de ore la data de 30 iunie 2016, arestat preventiv în perioada 1 iulie 2016 – 2 noiembrie 2016 şi arestat la domiciliu în perioada 2 noiembrie 2016 – 29 noiembrie 2016, conform Curții de Apel Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button