Cultură

Cea mai veche casă de discuri din lume, Deutsche Grammophon, a sărbătorit 120 de ani de la înfiinţare

 

Cea mai veche casă de discuri din lume, Deutsche Grammophon, a sărbătorit, recent, împlinirea a 120 de ani de la înfiinţare printr-un concert organizat în Oraşul Interzis din Beijing.

Orchestra Simfonică din Shanghai, sub bagheta dirijorului Long Yu, a deschis spectacolul cu un aranjament muzical inspirat din „Noaptea fermecată”, o compoziţie creată de muzicianul chinez Liu Tianhua.

Melomanii au asistat apoi la „Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră” de Rahmaninov şi la o cantată inspirată de „Carmina Burana” de Carl Orff, interpretată de soliştii Aida Garifullina (Rusia), Toby Spence (Marea Britanie) şi Ludovic Tezier (Franţa).

Preşedintele Deutsche Grammophon, Clemens Trautmann, a declarat că textul latin scris de călugări bavarezi pentru „Carmina Burana” datează aproape din aceeaşi perioadă cu Oraşul Interzis, construit în secolul al XIII-lea.

Casa de discuri,  deţinută în prezent de Universal Music, a fost înfiinţată în 1898, la Hanovra, de Emile Berliner, inventator al discului şi al gramofonului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button