ANM. Luna octombrie va fi caracterizată de o vreme însorită
Prognoza publicată, astăzi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) arată că luna octombrie va fi caracterizată de o vreme însorită, iar temperaturile medii lunare vor fi cu 5 – 7 grade Celsius mai mici decât cele din septembrie.
„Este cea mai stabilă lună de toamnă, când zile în şir vremea se menţine însorită, deşi nopţile devin tot mai reci. În majoritatea zonelor ţării apare fenomenul de brumă. Ţara noastră se află mai mult sub influenţa maximului barometric est european, iar dorsala anticiclonului Azoric se retrage treptat spre vestul continentului. Din cauza modificării distribuţiei centrilor barici pe continent, dar şi reducerii duratei de strălucire a soarelui, temperaturile medii lunare din această lună sunt, în general, cu 5 – 7 grade Celsius mai mici decât cele din luna septembrie”, subliniază documentul.
În zona montană înaltă (la peste 1.500 metri), temperaturile vor coborî până la 2 – 4 grade Celsius, iar la Vf. Omu chiar sub zero grade. Totodată, în această lună, din cauza pătrunderii unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre, se mai pot înregistra temperaturi maxime „estivale” ce depăşesc 35 – 38 grade.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.