ONU avertizează că angajamentele statelor privind încălzirea globală nu sunt la înălţimea obiectivelor
Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), agenţie din subordinea ONU, a avertizat, astăzi, că angajamentele statelor pentru a combate schimbările climatice nu sunt la înălţimea obiectivelor fixate în Acordul de la Paris şi că planeta va fi condamnată curând la un ciclu ireversibil de încălzire, informează AFP.
Pământul s-a încălzit deja mai mult cu 1 grad C aproximativ, iar în acest ritm creşterea va ajunge la +3,2 grade C în 2100.
„Ştim că dacă vrem să atingem acest obiectiv, gradul de ambiţie trebuie să fie mai ridicat. La nivel mondial, nu am fost capabili să urmăm o cale care să permită atingerea acestor obiective. Ne îndreptăm mai degrabă spre o creştere de 3 sau 5 grade până la sfârşitul secolului”, a arătat Petteri Taalas, şeful OMM.
În prezent, 85% din energia mondială este produsă de energiile fosile şi doar 15% de centralele nucleare, de hidrocentrale sau de energii regenerabile. „Pentru a avea un impact asupra climei, ar trebui să inversăm aceste cifre”, a subliniat oficialul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.