[ViDEO] BRAŞOV. Sunteţi invitaţi la Ziua Jocului Braşoveanca (VIDEO)
Brașovenii și turiștii sunt invitați miercuri, 15 august 2018, începând cu ora 16.00, în Piața Sfatului să danseze alături de dansatori profesionisti din patru ansambluri de dansuri tradiționale, la Ziua Jocului Brașoveanca. Evenimentul include si un program artistic cu muzică naţională si alte dansuri româneşti și se încheie la ora 18.00. Ziua Jocului Brașoveanca este dedicată recuperării și recunoașterii acestui dans ca simbol al Brașovului și face parte din proiectul cultural Sm@rtCult Brasov, implementat de Asociația „Mă implic” (cofinanțator) în perioada 2 august-11 octombrie 2018 și finanțat din bugetul Primăriei Brașov. Aveţi două mici demonstraţii ale dansului (VIDEO), de la sărbătorirea Zilei Naţionale în Piaţa Unirii, organizate de juni.
Obiectivul proiectului Sm@rtCult este promovarea unor valori și simboluri locale, de importanță la nivel național. „Ziua Jocului Brașoveanca urmărește să aducă în atenția publicului jocul Brașoveanca drept o parte însemnată a patrimoniului imaterial al vechii comunități românești din Șcheii Brașovului. Originea jocului Brașoveanca se pierde în negura timpului, se știe însă că acest dans a fost inventat în Șchei și că a fost păstrat în cadrul jocurilor strămoșești, fiind unul dintre cele șase jocuri pe care junii și tinerii le dansau în public pentru a demonstra ca se pot integra în comunitatea adulților. Jocul a fost răspândit în Brașov, Transilvania și în Țările Române de către elevii care au venit să învețe la Gimnaziul Românesc și de studenții care l-au dus în marile centre universitare din România, Budapesta, Viena, Leipzig, Berlin. În ultima sută de ani, Brașoveanca a devenit un simbol al apartenenței la identitatea culturală națională, fiind dansat astăzi de către românii de pe patru continente”, afirmă dr. Alexandru Stanescu, istoric, consultant în proiect.
Activitățile propuse în proiectul Sm@rtCult Brasov sunt organizarea unui eveniment dedicat recuperării și recunoașterii jocului Brașoveanca ca parte a moștenirii culturale brașovene, precum și realizarea unei aplicații IT care să permită turiștilor să descarce pe smartphone trei trasee culturale care valorifică patrimoniul construit din zona istorică a Brașovului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.