Conducerea PNL, chemată în instanță
Viorel Cataramă anunță că va depune plângere penală pe numele liderului PNL Ludovic Orban și a altor 15 liberali, din forurile de conducere ale formațiunii, pe motiv că au încercat excluderea sa din partid și au falsificat rezultatul votului privind nominalizarea viitorului premier propus de PNL, transmite Mediafax.
„Voi înainta o plângere penală împotriva domnilor Ludovic Orban, George Ionescu și Dinu Gindu pentru fraudarea și falsificarea rezultatului votului din data de 11 martie din Consiliul Național, privind desemnarea candidatului partidului pentru funcția de premier”, a declarat Viorel Cataramă, pentru Mediafax. La vremea respectivă, prim-vicepreședintele PNL Sector 2, Viorel Cataramă, acuza că, între rezultatele din procesul verbal şi cele anunţate, se constată că au fost transferate către Ludovic Orban un număr de 100 de voturi. În luna martie, PNL decis, în ședința de Consiliu, nominalizarea privind viitorul premier al PNL în persoana liderului formațiunii, Ludovic Orban. Viorel Cataramă spune că va sesiza organele penale și pentru încercarea de excludere a sa din partid pe motiv că a încălcat statutul.
Viorel Cataramă l-a atacat în repetate rânduri pe Ludovic Orban, spunând că acesta trebuie înlăturat de la şefia PNL pentru lipsa de comunicare, deciziile pe care le ia fără să se consulte cu ceilalţi liberali şi pentru faptul că a „predat” guvernarea la începutul anului, atunci când a mers la consultările de la Cotroceni fără vreo propunere de premier.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.