[ViDEO] BRAŞOV. A început evaluarea pagubelor în urma inundaţiilor din ultima perioadă
În urma constituirii comisiei de evaluare a pagubelor produse ca urmare a efectelor hidrometeorologice din perioada 28 iunie – 2 iulie 2018, patru echipe, formate din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, ai Consiliului Județean Brașov, ai Direcției Agricole, ai Inspectoratului de Stat în Construcții și câte un reprezentant al unitatii administrativ-teritoriale, au plecat astăzi pe teren.
Deplasarea se face în baza Ordinului de prefect nr.553 din 5.07.2018. Vor fi evaluate pagubele din zonele Comăna – Mîndra, Hărman – Poiana Mărului, Tărlungeni și Săcele – Budila.
Traseele propuse în același scop pentru perioada 9-12 iulie 2018, la care vor participa și reprezentanții de la Drumuri Naționale, sunt: Râșnov – Zărnești, Hoghiz – Racoș, Augustin – Bod – Măieruș, Prejmer-Teliu, Cristian – Vulcan – Bran, Brașov – Dumbrăvița, Vama Buzăului, Hârseni – Părău – Beclean, Șercaia – Șinca, Ungra.
Prefectul Marian Rasaliu a precizat: „Au fost constituite comisiile de inventariere a pagubelor în urma inundațiilor din perioada 28 iunie – 2 iulie. Patru echipe au plecat astăzi pe teren, deci tot județul va fi inventariat din punct de vedere al pagubelor. Acțiunea de evaluare va continua săptămâna viitoare, astfel încât cel târziu joi să putem avea o situație exactă a pagubelor materiale”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.