Exclusiv. BRAŞOV. Furt în faţa Gării Braşov
Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost plasat sub control judiciar, ieri, fiind acuzat că a sustras telefonul mobil al unei femei, în timp ce se aflau în faţa Gării Braşov.
„Bărbatul în vârstă de 47 de ani, din judeţul Braşov, în data de 22 mai, în timp ce se afla în faţa staţiei CFR Călători Braşov, a profitat de neatenţia unei femei şi i-a sustras acesteia telefonul mobil din geantă”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.
După furt, inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ieri a fost propus spre arestare preventivă, la Judecătoria Braşov, dar judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins solicitarea procurorului de caz şi a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.
Decizia Judecătoriei Braşov a fost contestată, astfel că dosarul va fi analizat şi de instanţa superioară.
În cazul în care se va menţine măsura controlului judiciar, bărbatul va avea obligaţia să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat.
De asemenea, va trebui să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei (dacă va fi cazul) şi să se prezinte la Poliţia municipiului Braşov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.