[ViDEO] 10 Mai este sărbătoare naţională; nu şi zi liberă

Acum trei ani, 10 Mai a fost declarată prin lege zi de sărbătoare naţională (aşa cum a fost şi până în 1947), dar ea nu a fost și inclusă în Codul Muncii, ca zi liberă, nelucrătoare, deși a existat o propunere în acest sens. Legea nr.103/2015 pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională prevede că Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale organizează anual manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile (video, Imnul Regal).

Conform expunerii de motive, data de 10 mai are o importanţă deosebită pentru ţara noastră, deoarece în această zi a început domnia lui Carol I, a fost încoronat primul rege al ţării şi a fost proclamată Independenţa de Stat. „Consacrată în Constituţia naţiunii române ca Zi Naţională, 10 mai glorifică, aşadar, trei momente istorice diferite – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de Stat şi încoronarea primului rege al ţării -, toate trei legate indisolubil de instituţia monarhiei. (…) De peste două decenii, România, republică democratică şi europeană, îşi celebrează, prin dispoziţie constituţională, Ziua Naţională la 1 decembrie, dată menită a eterniza amintirea Marii Uniri de la 1918, înfăptuită sub sceptrul regelui Ferdinand. Cu toate acestea şi în ciuda multor avataruri trăite de societatea românească în cei 23 de ani scurşi de la momentul de răscruce din decembrie 1989, semnificaţiile adânci ale lui 10 mai nu s-au stins nicicând. Este, credem, momentul de a-i da acestei zile strălucirea oficială meritată, conferindu-i statutul de Sărbătoare Naţională, pentru ca românii de azi şi din viitorime să nu uite niciodată marile servicii făcute naţiunii de monarhia constituţională”.

Ziua Națională a fost 10 Mai, timp de 81 de ani

Ziua Monarhiei Române a fost Ziua Naţională a României din 1866 până în 1947, cele trei semnificaţii istorice ale zilei fiind: 10 mai 1866, depunerea jurământului ca domn constituţional al Principelui Carol, provenit din familia imperială germană; 10 mai 1877 –  semnarea actului Independenţei de Stat (după proclamarea din 9 Mai) faţă de Marea Poartă; 10 mai 1881 – Proclamarea primului Regat al României. Monarhiştii susţin că, într-adevăr, în seara zilei de 9 mai 1877, în Camera inferioară a Parlamentului, Nicolae Fleva îl interpelează pe ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, care la finalul răspunsului face următoarea declaraţie devenită celebră: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”, în entuziasmul general în care seara se încheie şi se votează actul independenţei. A doua zi dimineaţa, pe 10 mai 1877, în plenul Parlamentului şi în prezenţa şefului statului român (Carol) este votat actul independenţei şi de către senatori, fiind întărit prin parafa şi semnătura Principelui Carol. Din acel moment, în interior actul independenţei intră în vigoare, producând efectele ce se impun. 10 mai 1881 este proclamarea primului Regat al României numit şi azi (Vechiul) Regat, Marele Regat fiind proclamat la 1 Decembrie 1918, când România devine „dodoloaţă”, cum o alinta marele Lucian Blaga. De această zi se leagă şi se defineşte epoca lui Carol I şi Elisabetei (Carmen Sylva).

Regele Carol I

După Legea electorală din 1864 cu vot cenzitar (care putea fi exercitat doar de către cei care aveau un anumit venit anual evaluabil în titluri de proprietate imobiliară – terenuri, clădiri – sau stabilit în funcţie de cuantumul impozitelor plătite anual asupra veniturilor încasate) şi după referendumul (plebiscitul), candidatul, Carol I, a fost ales în unanimitate, spre satisfacţia unor mari intelectuali ai vremii printre care şi fostul domnitor al Munteniei, George Bibescu. În ultima adunare a divanului din 1857 acesta susţinuse alegerea unui principe străin, argumentând „el ne va aduce pe lângă puterea materială trebuincioasă vieţii şi acea putere morală dată de alianţa şi releţiile sale cu capetele încoronate, apoi sigur ne va scăpa de acele vrăjbi, de acele rivalităţi ce insuflă între noi ambiţia postului celui mai înalt, rivalităţi care se vor înmulţi în urma unirii principatelor. Şi care ameninţând să câştige până şi clasele de jos, vor face din această nenorocită ţară o arenă unde toate puterile, toată vitalitatea ei se vor scurge în lupta dintre fracţii”. Premoniţia avantajelor alegerii unui domnitor străin s-a adeverit pe toată durata monarhiei constituţionale a României. Înaintea depunerii jurământului, principele Carol, însoţit de către o delegaţie română în frunte cu IC Brătianu, s-a prezentat Sultanului în vederea primirii de către principe a firmanului de domnie. Atitudinea demnă a principelui Carol l-a făcut pe sultan să-l trateze cu aceeaşi deferenţă. Prin căsătoria cu prinţesa de Wied, firea aspră a lui Carol a fost atenuată de romantismul şi imensa bunătate a Elisabetei. După tragedia morţii micuţei Maria, Elisabeta s-a dedicat exclusiv problemei copiilor şi bătrânilor – „Vatra Luminoasă”, Aşezământul Regina Elisabeta, Şcoala Centrală de fete – şi a devenit un Mecena pentru toţi artiştii autohtoni, în special N. Grigorescu, G. Enescu (căruia îi spunea „copilul sufletului meu”), Cella Delavrancea şi alţii. Carol I cel devotat s-a stins din viaţă în 1914 după 48 de ani de domnie.

Regele Ferdinand Întregitorul

A urmat la tron principele Ferdinand, nepot de frate al regelui decedat, venit în ţară cu câţiva ani înainte, căsătorit cu principesa Mary, fiica ducelui de Edingurgh şi a marii ducese Maria a Rusiei şi nepoata Victoriei, regină a Marii Britanii. Împreună cu Maria (Missy), cum i se spunea în intimitate frumoasei prinţese, introvertirea lui Ferdinand se estompează uşor sub vraja năvalnicului temperament al reginei. Au avut şase copii, ultimul Mircea, mort în 1916, la patru ani. Cel mai important moment al domniei lor a fost realizarea Marii Uniri de la Alba-Iulia în 1918. În 1922, tot la Alba Iulia are loc încoronarea. În timp ce regina Maria devine “soacra balcanilor” căsătorindu-şi doi dintre copii cu prinţi balcanici (principesa Elisabeta a devenit regina Greciei, iar principesa Mignon, Regina Iugoslaviei, dar din nenorocire în 1936 Alexandru, regele Iugoslaviei, soţul său, este împuşcat la Paris,  împreună cu prim-ministrul Franţei de către un habotnic bosniac). Ceilalţi copii, Carol al II-lea devine rege al României, fratele său, Nicolae, renunţă la tron, iar penultima născută, Elena, se căsătoreşte cu Anton de Habsburg, divorţează de acesta, recăsătorindu-se după câţva ani în SUA, cu un medic român, şi după moartea acestuia s-a călugărit sub numele de Alexandra. S-a întors în ţară pentru ultima oară în 1991, pentru a vizita castelele regale şi în special Branul şi micuţa biserică „Stella Maris”. Regele Ferdinand Întregitorul moare în 1927, iar regina Maria în 1938, ambii soţi fiind înmormântaţi la Curtea de Argeş.

Regele Carol al II-lea

Carol al II-lea (al 3-lea rege al României, născut în 1893), a domnit de două ori, a doua etapă fiind cea mai importantă 1930 – 1940. A încurajat cercetarea în toate domeniile de activitate, cultura, comerţul, dar a fost nevoit să abdice în 1940 în favoarea fiului său Mihai, rezultat din căsătoria sa oficială cu prinţesa Elena a Greciei. După abdicare pleacă în Portugalia, se căsătoreşte cu prietena lui, Elena Lupescu, şi moare în 1953.

Regele Mihai I

Regele Mihai I domneşte ca regent între 1926 – 1930 sub locotenenţă regală. Studiază în clasa palatină, formată din 13 copii proveniţi din etnii şi medii sociale diverse. Continuă studiile cu mareşalul Antonescu şi Nicolae Iorga şi alţii. Domneşte cu toate prerogativele între 1940 – 1947, fiind şi rege combatant în cea de-a doua conflagraţie mondială. A fost şi rămâne apreciat pentru faptul de a fi scurtat războiul cu şase luni, salvând prin acest gest sute de mii de vieţi tinere. A fost nevoit să abdice în decembrie 1947, când prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi amenințat cu un pistol și şantajat că urma să execute 1.000 de deținuți studenți dacă nu abdică.
S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon Parma şi s-au stabilit în Elveţia, având cinci fete. După Revoluţia din Decembrie 1989 a fost împiedicat să se întoarcă în ţară. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. În 30 decembrie 2007, reglementează statutul Casei Regale Române, principesa Margareta devenind Alteţa Regală moştenitoare. La împlinirea vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, regele Mihai a ținut un discurs memorabil în fața camerelor reunite ale Parlamentului României.
În 5 decembrie 2017, s-a stins din viaţă, în urma unei boli necruţătoare, care l-a determinat în 206 să se retragă din viaţa publică.