Economic

Mai multe tranzacții cu acțiuni înregistrate la bursă, în primul trimestru din 2018

 

În primul trimestru din 2018, valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu 28,5%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la peste 3,51 miliarde lei, potrivit datelor operatorului pieţei de capital.

În luna martie 2018, cele mai tranzacționate companii au fost  Banca Transilvania (219,4 milioane lei), Fondul Proprietatea (145,4 milioane lei), Romgaz (119,3 milioane lei), BRD (114,7 milioane lei) şi SIF5 Oltenia (77,1 milioane lei).

Pe sistemul alternativ de tranzacţionare, valoarea tranzacţiilor a avansat cu 18,2%, la peste 42 milioane lei, în primul trimestru din 2018, comparativ cu aceeași perioadă din 2017.

Din acest punct de vedere, cele mai tranzacţionate companii au fost Deutsche Bank (4,44 milioane lei), Macofil (1,33 milioane de lei) şi Unirea Shopping Center (0,7 milioane de lei).

De la începutul anului, aproape toţi indicii bursieri din România au crescut cu peste 10%. Astfel, BET, care arată evoluţia celor mai tranzacţionate 13 companii de pe piaţa reglementată a BVB, a avansat cu 12,39%. Cea mai mare apreciere a fost înregistrată de BET-TR, indicele care reflectă atât evoluţia preţurilor celor 13 companii componente, cât şi dividendele oferite de acestea, de 12,43%. În schimb, cea mai mică creştere, de 2,76%, a fost consemnată de BET-FI, indicele SIF-urilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button