112

Un hotel s-a prăbuşit în India. Cel puţin 10 morți

 

Cel puţin zece persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite, în urma prăbuşirii unui hotel  de patru etaje din oraşul Indore, în zona centrală a Indiei, a anunţat un oficial al poliţiei locale, informează cotidianul Times of India. Două femei şi opt bărbaţi, despre care se crede că sunt personal şi clienţi, au murit. Doi dintre răniţi sunt în stare critică şi au fost spitalizaţi, a anunțat şeful poliţiei. Clădirea, situată lângă o staţie de autobuz aglomerată, s-a prăbuşit sâmbătă noaptea. Potrivit presei locale, clădirea s-ar fi prăbuşit după ce un vehicul de mare tonaj s-a izbit de hotelul dărăpănat, afla deja într-o stare avansată de degradare și vechi de peste 60 de ani. Sute de localnici au ajutat echipele de salvare să caute victimele prinse sub dărâmături. Astfel de incidente se produc frecvent în India în condiţiile în care reglementările privind construcţiile sunt deseori încălcate, iar multe structuri vechi nu sunt renovate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button