Ludovic Orban susţine că la baza deciziei excluderii lui Daniel Zamfir din PNL au stat „argumente extrem de serioase”
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a arătat, în această seară, la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Biroului Executiv, că la baza deciziei excluderii lui Daniel Zamfir din PNL au stat „argumente extrem de serioase”.
„Am luat decizia în Biroul Executiv de a-l exclude pe senatorul Daniel Zamfir din PNL. Va fi supusă validării Consiliului Naţional, la prima reuniune. Am luat decizia de a demite conducerea filialei Sector 3, a preşedintelui şi a Biroului Permanent al Sectorului 3. La baza primei decizii au stat argumente extrem de serioase. Daniel Zamfir nu este depăşit în materie de atacuri la adresa PNL de niciun reprezentant al PSD. Nu cred că în PNL are loc o persoană care este susţinută de PSD, iniţiază proiecte de lege alături de consilieri ai primului ministru PSD şi care este aplaudat la scenă deschisă de PSD pentru diferite proiecte pe care le pune în dezbatere”, a explicat Ludovic Orban.
Reamintim că Biroul Executiv al PNL a votat, astăzi, excluderea senatorului Daniel Zamfir din partid. Decizia a fost luată cu 25 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi două abţineri. Hotărârea finală aparţine, însă, Consiliului Naţional al PNL.
Citiţi şi:
Alina Gorghiu, după excluderea lui Daniel Zamfir: „Ar fi păcat ca PNL să piardă încă un parlamentar”
Senatorul Daniel Zamfir, despre excluderea din PNL: „Motivele vin şi din afara partidului”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.