BRAȘOV. Concurs național pentru tineret „Centenar România 1918 – 2018”
În contextul anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, Braşovul şi regiunea din jurul judeţului nostru se preocupă să organizeze o serie de activităţi dedicate Centenarului. În acest context, entităţi de stat şi private şi-au dat mâna pentru a organiza cel mai mare Concurs naţional de literatură şi arte plastice pentru tineret (inclusiv pentru cei aflaţi în diaspora), „Centenar România 1918 – 2018”.
Printre cei mai importanţi organizatori ai acestui concurs se numără: Academia Română, Academia Oamenilor de Ştiinţă Filiala Braşov, Mitropolia Ardealului şi Episcopia Harghitei şi Covasnei, Universitatea Spiru Haret, Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Artiştilor Plastici, Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – Astra, Societatea Ziariştilor şi Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu”, Galeriile de Artă Kron Art, Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice Braşov şi Casa de Comerţ Balcanică.
Nume de marcă din mediul naţional şi internaţional al Uniunii Scriitorilor din România şi ai Uniunii Internaţionale de Artă Plastică vor veni la Braşov în luna mai, ca să jurizeze acest concurs.
„Aflată în an aniversar, ţara noastră este pregătită să serbeze 100 de ani de existenţă sub faldurile drapelului tricolor mereu reîntregitor al teritoriilor carpato-danubiano-pontice, anul 1918 fiind primul din seria celor o sută de ani ai vieţuirii României Mari. Anul 2018 conferă tuturor românilor certitudinea unui veac de istorie triumfătoare şi, în care, în ciuda multiplelor vicisitudini de natură beligerantă ori în plan politico-social-naţional, au pledat în faţa istoriei cu proba perenă a vitalităţii lor antropologice, culturale şi spirituale, a europenităţii lor funciar-tradiţionale şi, în mod special, cu vocaţia lor istorică de continuatori bimilenari ai fiinţării neîntrerupte în acest spaţiu spiritual-geografic încă din vremurile tracului Burebista, fiinţare atât de bine intuită şi săvârşită sub marele Voievod Mihai Viteazul la anul 1600, până la Actul Marii Uniri de la 1918, act ce a consfinţit definitiv bine-meritatul loc de naţiune europeană de sine stătătoare a românilor, în calitatea lor de apărători ai aspiraţiilor civilizatoare creştine la porţile orientale ale Bătrânului Continent”, declară Preasfinţitul Andrei, Episcop al Covasnei şi Harghitei.
După cum au precizat organizatorii, tematica acestui concurs va aborda sentimentele, atitudinea, mărturia, transfigurarea, speranţele şi mândria tinerilor în faţa acestui eveniment unic din viaţa ţării noastre şi a generaţiei lor.
Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului
Lucrările destinate jurizării aparţin următoarelor genuri literare: eseu, poezie, proză, teatru, publicistică.
Dimensiunile lucrărilor prezentate în concurs nu vor depăşi următoarele dimensiuni: eseu – 5-7 file A 4 dactilografiate la un rând şi jumătate; poezie – cel mult 10 poeme a câte o filă A4 poemul sau 2 poeme de dimensiuni mai mari; proză, teatru, publicistică – 5-7 file A4 care pot fi lucrări de sine stătătoare sau fragmente din lucrări de mai mari dimensiuni.
Lucrările vor purta un motto de recunoaştere unic pentru fiecare din lucrările trimise. Alături de lucrările trimise, într-un plic sigilat, pe coperta căruia va fi menţionat motto-ul, se va regăsi numele real al autorului cu adresa acestuia precum şi un număr de telefon sau adresa de email.
În ceea ce priveşte arta plastică, se vor juriza genurile pictură-desen în tehnicile: grafică, cărbune, tuş, acuarelă, tempera, acril, ulei, precum şi sculptură-artă decorativă. Pentru sculptură-artă decorativă, dar şi pentru pictură-desen, vor fi trimise, în format A3 color, reproduceri foto ale lucrărilor propuse jurizării.
Participanţii la acest concurs vor trebui să fie elevi în învăţământul preuniversitar (liceal sau profesional) sau tineri aflaţi în contracte de muncă, dar care să nu depăşească vârsta de 25 de ani. În urma jurizării reproducerilor lucrărilor de arta plastică se vor stabili premianţii, care vor fi obligaţi în termen de 5 zile de la data comunicării rezultatului jurizării să expedieze organizatorilor, în original, lucrările premiate, pentru a fi prezentate în cadrul unei expoziţii festive. Lucrările pot reveni, cu acordul autorilor, în proprietatea Universităţii „Spiru Haret”.
Adresa la care vor fi trimise lucrările este: Universitatea „Spiru Haret” Braşov, str. Turnului nr.7, cu menţiunea „Concurs Centenar”.
Termenul limită de expediere este: 20 aprilie 2018, inclusiv.
Nume mari în juriile celor două secţiuni
Juriile pe cele două genuri de artă vor fi compuse din artişti profesionişti de notorietate publică naţională şi internaţională şi vor decide câştigătorii premiilor, câte trei pentru fiecare din cele două secţiuni (literară şi artă plastică), care vor fi constituite în bani, diplome şi editare-tipărire sau vernisare, după caz.
Astfel, la secţiunea literatură juriul va fi compus din: Mircea Brenciu (preşedinte juriu), membru al Uniunii Scriitorilor din România, Iulian Cătălui, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Mircea Doreanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
La secţiunea artă plastică juriul va fi compus din: Gabriel Stan (preşedinte juriu / foto), directorul Galeriei de artă „Kron-Art” Braşov, Nicolae Daicu, preşedinte filiala Braşov a U.A.P., dr. Alexanu Lungu, expert internaţional de artă, Waldemar Mattis Teutsch, artist plastic.
Decernarea premiilor se va efectua, în prezenţa mass-media naţională, în 9 mai 2018, în cadrul Sesiunii naţionale de comunicări „Centenar-România, anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918 ”, care va avea loc la Biserica „Schimbarea la Față” de pe B-dul Saturn, din Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.