Economic

Studiu. Românii vor cheltui între 1.000 și 3.000 de lei cu ocazia sărbătorilor din acest an

 

Românii vor cheltui de sărbători între 1.000 și 3.000 de lei, arată un studiu de specialitate publicat astăzi.

Practic, mai mult de jumătate dintre locuitorii din mediul urban vor cheltui, cu ocazia sărbătorilor din acest an, sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei, iar peste un sfert vor aloca o sumă mai mică de 1.000 de lei. Bugetul mediu total alocat pentru sărbătorile de Crăciun și Revelion este estimat la 1.717 lei.

O parte semnificativă din buget va fi destinată cumpărării produselor alimentare şi nealimentare. „Dacă în anul 2016 locuitorii oraşelor mari intenţionau să cheltuiască, în medie, 656 lei pe alimente, în 2017 bugetul mediu a înregistrat o uşoară creştere, ajungând la 697 lei. Acelaşi trend crescător se menţine şi la produsele nealimentare (îmbrăcăminte, încălţăminte, ornamente, cosmetice etc.), suma alocată pentru astfel de cumpărături de către locuitorii oraşelor mari fiind de 466 lei”, menționează studiul.

În oraşele mari, cu peste 100.000 de locuitori, suma medie alocată pentru sărbătorile de iarnă înregistrează un trend ascendent comparativ cu anii precedenţi. Prin urmare, bugetul mediu calculat pentru acestea atinge o valoare de 1.746 lei.

Peste 90% dintre români vor oferi cadouri, atât de Crăciun, cât și de Revelion. Cele mai căutate produse sunt dulciurile, articolele de îmbrăcăminte/încălţăminte sau cosmetice/parfumuri, iar cei care se vor bucura de acestea vor fi, în special, membri ai familiei. Suma alocată pentru cadouri alocată de respondenţii din oraşele mari (+100.000 locuitori) este în creştere de la an la an – 621,63 lei în 2017 faţă de 577,22 lei în 2016.

Totodată, puţin peste o treime dintre respondenţii din mediul urban şi-au exprimat intenţia de a cumpăra un brad natural de Crăciun. 49,2% dintre ei au deja unul artificial, iar 5,7% nu vor împodobi bradul.

Studiul „Cumpărăturile de Sărbători” a fost realizat de Mednet Marketing Research pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional urban, în perioada 24 – 29 noiembrie 2017, iar pe durata cercetării au fost intervievate 882 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 65 ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button