BRAȘOV. Festival de ştiinţă şi industrii creative
Până duminică, cei mici, dar şi cei mari sunt aşteptaţi la SCIEFEST – Festival de ştiinţă şi industrii creative. Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană Braşov şi Coresi Shopping Resort, unde, de altfel, vor avea loc şi activităţile. O parte dintre ele, însă, vor fi găzduite în sediul bibliotecii din Livada Poştei şi în Filiala nr. 6 de copii şi tineret, din strada Iuliu Maniu nr. 6. Festivalul cuprinde activităţi şi evenimente pentru toate vârstele: ateliere educaţionale pentru elevi de gimnaziu şi de liceu, pentru părinţi, prezentări de tehnologii şi aplicaţii inovatoare, expoziţii de fotografii spaţiale, conferinţe, filme etc. Programul actualizat poate fi vizualizat pe blogul bibliotecii blog.bjbv.ro, iar înscrieri la ateliere se fac la adresa biblgb@rdsbv.ro, menţionând în titlul mesajului Sciefest – numele atelierului.
În cadrul SCIEFEST, vizitatorii şi participanţii vor putea vedea o piramidă holografică, imprimante 3 D, tehnologii inovative din lemn de la Facultatea de ingineria lemnului, Universitatea Transilvania, noutăţi editoriale în literatura SF de la Antares Club Braşov etc. „Atelierele sunt foarte variate, de la biologie, meteorologie şi ecologie la chimie, fizică, matematică aplicată, robotică şi programare, energie regenerabilă, pictură spaţială, lego, jocuri ştiinţifice de la Centrul Solaris din Germania, aplicaţii inovative de lectură pentru smartphones, aplicaţii iniţiate, create şi susţinute de biblioteca noastră.”, au precizat reprezentanţii Bibliotecii Judeţene.
Programul SCIEFEST cuprinde şi conferinţe. Sâmbătă, participanţii vor afla lucruri speciale din lumea biologiei, a animalelor care folosesc veninul ca mecanism de apărare, de la biologul Ancuţa Bontaş, co-traducător al carţii Autobiografia lui Charles Darwin, apărută în 2017. Prezentarea este un program în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa. Duminica este dedicată astronomiei, iar conferinţa despre „Viaţa în Univers, între mit şi realitatea ştiinţei” a lui Lucian Curelaru va lămuri ideile noastre despre alte fiinţe în univers şi va combate prejudecăţile şi miturile propagate mai ales de tabloide.
Evenimentele vor fi completate de proiecţii ale clubului Antares, despre cum imaginaţia autorilor de literatură SF a devenit realitate, şi întâlniri cu patru cineaşti şi producători tineri şi creativi de film experimental – Orsolya Balint, Claudiu Cojocaru, Corina Drăgan şi Mara Oprişiu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.