Cultură

BRAŞOV. Sala Studio a Teatrului Dramatic va purta numele actriţei Stela Popescu

 

Regretata actriţă Stela Popescu a fost apreciată la Braşov, cu atât mai mult cu cât a locuit o vreme în orașul de sub Tâmpa și a jucat în tinerețe la Teatrul Dramatic, actual „Sică Alexandrescu”. În primăvara acestui an, ea a primit distincţia de „cetăţean de onoare” al Braşovului, diploma fiindu-i înmânată de primarul Geroge Scripcaru, în numele Consiliului Local.  

„Ne exprimăm regretul pentru trecerea în nefiinţă a uneia dintre celei mai mari actriţe ale scenei româneşti, doamna Stela Popescu, cetăţean de onoare al municipiului Braşov. Pentru a-i cinsti memoria şi ca semn de recunoaştere pentru modul în care, de-a lungul anilor, a evocat Braşovul, oraşul său de adopţie, am propus conducerii Teatrului Sică Alexandrescu ca Sala Studio să poarte numele marii actriţe”, a declarat astăzi edilul. 

De asemenea, săptămâna viitoare, Cinemateca Patria va difuza, in memoriam, filme având-o ca protagonistă pe Stela Popescu.

În semn de respect, Teatrul „Sică Alexandrescu” va arbora steagul negru de doliu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button