Cultură

BRAȘOV. Mai puteți privi „Dincolo de gard”

 

„Dincolo de gard” puteți descoperi poveşti reale, care ar fi putut fi ale bunicilor, părinţilor sau ale unor cunoscuţi. Frânturile de viaţă expuse pe aproximativ 50 de panouri, reunite sub titlul „Dincolo de gard” pe Aleea din faţa Corpului T al Universităţii Transilvania extind reflecţia socială a studenţilor şi profesorilor ei în spaţiul public al oraşului. Expoziţia are la bază un proiect didactic al studenţilor din anul I de la Facultatea de Sociologie şi Comunicare, care trebuie să facă interviuri de istoria vieţii şi fotografii. Pornind de aici, creatorii şi curatorii evenimentului, profesorii Ștefan Ungurean si Cristian Bălăcescu ne propun un exercitiu de meditaţie despre ,,apusul unei lumi”. Expoziţia are ca temă „urma” pe care viaţa o lasă în sufletul nostru şi pe care noi o lăsăm în viaţă. Subiecţii sunt oameni în vârstă, care au trăit la ţară şi care s-au destăinuit tinerilor studenţi. Spovedaniile lor sunt despre muncă, sacrificii, sărăcie, suferinţă, rezistenţă. Pentru mulţi dintre studenţi, lecţia primită despre substanţa lucrurilor a fost copleşitoare. „Bătrânul se spovedeşte studentului, asta e ceva uluitor şi, de fapt, prin acest fapt de spovedire şi mărturisire îl încarcă pe student. Sunt studenţi care au ieşit copleşiţi din această experienţă. Proiectul este foarte trist”, a precizat conf.univ.dr. Ştefan Ungurean, coordonator proiect Facultatea de Sociologie şi Comunicare, Universitatea Transilvania Braşov.
Fotografiile mai poy fi admirate pe Aleea Parcului Central până în 23 octombrie, după ce trei zile au fost pe Aleea din faţa Corpului T. Expoziţia este organizată de Facultatea de Sociologie şi Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button