Cultură

BRAȘOV. 405 ani de la Bătălia de la Feldioara

 

În 16 octombrie 1612, cu 405 ani în urmă, a avut loc bătălia de la Feldioara, consacrată în istorie ca „Bătălia pentru Brașov”, în care brașovenii s-au angajat pentru libertatea orașului lor. Principalii oponenţi ai acestei lupte erau judele Brașovului, Michael Weiss, și principele Transilvaniei, tiranul Bathory Gabor (Gabriel). Pe câmpul de luptă și-au lăsat viaţa aproximativ 300 brașoveni și locuitori ai comunelor din Țara Bârsei, printre care însuși judele Michael Weiss, dar și un număr însemnat de elevi („studenţi”) ai Liceului „Johannes Honterus” (documentele istorice indică fie 39, fie 22 de liceeni brașoveni, căzuţi la Feldioara). În fiecare an, Forumul Democrat al Germanilor din Judeţul Brașov, Parohia Brașov a Bisericii Evanghelice C.A. din România și Liceul „Johannes Honterus” din Brașov îi comemorează pe concetăţenii căzuţi în lupta de la Feldioara și în general pe toţi cei care și-au pierdut viaţa ca victime ale terorii și despotismului, ale dictaturilor de orice fel, ale războaielor și ale deportărilor în interiorul ţării sau în străinătate. Astfel, astăzi, începând cu ora 17.00, la „Monumentul studenţilor” de la Feldioara va avea loc o ceremonie, cuprinzând un moment religios, depunerea de coroane și luări de cuvânt. Își vor da concursul Fanfara „Țara Bârsei” și elevi ai Liceului „Johannes Honterus”.
Potrivit lui Wolfgang Wittstock, președinte al Forumului Democrat al Germanilor din Judeţul Brașov, manifestarea comemorativă de la Feldioara este publică, fiind invitaţi să participe toţi cei interesaţi. Organizatorii beneficiază de sprijinul Primăriei Feldioara.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button