Percheziții la persoane suspectate de furturi de la societăți comerciale
Poliţiştii prahoveni efectuează, miercuri dimineaţă, opt percheziţii la persoane suspectate de furturi din societăţi comerciale, nouă persoane urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) pentru audieri, scrie Agerpres. Potrivit sursei citate, poliţiştii IPJ Prahova şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române efectuează percheziţii într-un dosar cu un prejudiciu de peste 10.000 euro.
„Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu luna ianuarie a acestui an, cei în cauza ar fi sustras diverse bunuri, pe care ulterior fie le comercializau, fie le utilizau în interes propriu. 9 persoane vor fi conduse la sediul poliţiei, pentru audieri. Prejudiciul cauzat până în prezent este de peste 10.000 de euro“, arată IPJ Prahova, într-un comunicat. La percheziţii participă şi jandarmi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.