Cultură

BRAȘOV. Șezătoare urbană la Casa Junilor

 

30 de doamne iubitoare de tradiţii își dau astăzi întâlnire la Casa Junilor (str. Prundului nr. 1), unde, de la 10.00, începe o nouă sezătoare urbană organizată în cadrul proiectului cultural „Muzeul din Casa Junilor”, implementat de Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi, cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov și realizat în parteneriat cu Asociaţia „Mă implic” (cofinanţator). Tema şezătorii sunt cusăturile, acțiunea urmărind să promoveze patrimoniul textil din mai multe regiuni etnografice transilvănene, dar și de a valorifica portul tradițional din Șcheii Brașovului. Şezătoarea va debuta cu o prezentare a portului tradiţional si a patrimoniului textil din Şcheii Braşovului, susținută de istoricul Alexandru Stănescu, după care va începe şezătoarea propriu-zisă.
La şezătoarea din Casa Junilor aducem împreună persoane de toate vârstele care vor să înveţe să coasă de mână și doamne cu experienţă în arta cusăturilor tradiţionale, care îşi coş de ceva timp ii sau alte obiecte textile de uz casnic sau personal. În acest fel participanții la şezătoare vor avea ocazia să discute, să facă schimb de păreri şi de cunoştinţe. La şezătorile din Casa Junilor avem ocazia să facem cunoscut portul tradiţional din Schei, să recuperăm, să descifrăm motive tradiţionale din acest vechi cartier al Braşovului şi să facem un pas înainte în revitalizarea unor meşteşuguri precum cusutul de mână sau ţesutul, care din păcate aici au fost date uitării. Ca la orice şezătoare se lucrează, se cântă şi se degustă bucate pregătite de participante”, a declarat Liana Stănescu, coordonator evenimente culturale în cadrul proiectului „Muzeul din Casa Junilor”.
De asemenea, la Muzeul din Casa Junilor aveți ocazia să vizitați expozițiile „Simboluri și motive cusute pe ii și cămășile din SE Transilvaniei” și „Portul tradițional al Junilor Albiori, Roșiori și al tinerilor din Cacova”, care reunește 12 costume și accesorii care alcătuiesc portul specific grupurilor de Juni din Șchei.
Participarea la eveniment este gratuită și s-a realizat în baza înscrierii prealabile pe pagina de facebook a proiectului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button