112
Transport ilegal de lemne, pe calea ferată (FOTO)
Aproape 120 metri cubi de material lemnos au confiscat poliţiştii din cadrul Serviciului Județean Transporturi Dâmbovița şi reprezentanţii Gărzii Forestiere Ploieşti, astăzi, în urma verificării unui transport feroviar.
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că lemnul, de esență fag, era transportat în trei vagoane, fără a fi însoțit de documentele prevăzute de lege. În cauză, urmează să fie aplicată o sancțiune contravențională conform prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice”, se menţionează într-un comunicat remis de Poliţia Română.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.